Nicola, Răzvan Fodor, Octavian Strunilă, la duel

De Diana Sorescu, pe

Situaţie fără precedent în istoria „Dansez pentru tine”: ediţia viitoare, trei echipe vor fi condamnate la duel. Vinerea aceasta, Bogdan Vlădău şi Ana au părăsit competiţia visurilor.
După o seară cu adevărat magică, pictată în paşi de vals şi ritmuri antrenante de stomp, juriul a punctat obiectiv evoluţiile participanţilor, iar publicul a ales echipa eliminată. Aceasta a fost, din păcate, cea a lui Bogdan Vlădău.

Chiar dacă Nicola şi Ştefan au primit cu fericire decizia celor de acasă, bucuria le-a fost de scurtă durată deoarece, la finalul emisiunii, au aflat că sunt iarăşi condamnaţi la duel.

Ceea ce este cu adevărat interesant este că, în premieră absolută, vinerea viitoare se vor lupta la duel nu două, ci trei echipe!

Situaţia s-a creat deoarece Octavian Strunilă şi Nicola au primit aceleaşi note secrete şi au cumulat acelaşi punctaj. Pe ultimul loc s-au clasat Răzvan Fodor şi Lena, ceea ce înseamnă că toţi cei şase concurenţi se vor lupta vinerea viitoare în paşi de dans, însă, conform regulilor, doar o singură echipă va parăsi competiţia.

Stilurile ediţiei viitoare sunt tango şi street.

Vezi în Galeria Foto imagini din ediţia de vineri!










Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter