Marina Almășan nu a mai mers la fiul ei în Dubai pentru că s-a îmbolnăvit. Ce a făcut Victor când a auzit

De Simona Tudorache, pe

Marina Almășan a avut parte de o surpriză neașteptată. Prezentatoarea nu a putut ajunge la fiul ei în Dubai de Paște, pentru că s-a îmbolnăvit, dar Victor nu a putut sta departe de cea care i-a dat viață, așa că, în urmă cu două zile, a venit în România.

Fiul Marinei, care lucrează în IT, locuiește de câteva luni bune în Dubai. Vedeta s-a obișnuit greu cu decizia lui de a părăsi țara.

Marina Almășan, surprinsă de fiul ei

Marina ar fi trebuit să zboare înainte de Paște către Dubai, dar toate planurile i-au fost date brusc peste cap. “De Paște, un inamic nevăzut, pe numele său EColi, mi-a dat peste cap toate planurile (aveam deja și bagajele făcute) a trebuit să decalez plecarea mea la Victor. Așa că…dacă n-a venit muntele la Mahomed, iată-l pe Mahomed la munte ( un munte de dor matern!) – în casa părintească, alături de “Mami”, într-o vizită-fulger, așa cum îi stă bine unui tânăr veșnic grăbit!”, a mărturisit Marina Almășan pe o rețea de socializare.

Citeşte și: Marina Almășan a mers la mormântul lui Victor Socaciu: „Am ‘povestit’ puțin, l-am certat pentru ceea ce a făcut și mai ales pentru că a plecat” / Exclusiv

Citeşte și: Marina Almășan a plecat de urgență la fiica ei, la Paris. Vedeta a ajuns și la locul unde și-a găsit sfârșitul Prințesa Diana

„Puiul meu e atât de mare, atât de serios, atât de matur”

Vedeta îi urmărește pașii și se declară încântată de evoluția fiului ei și de domeniul în care activează. Acum vrea să îl urmeze în Dubai pentru un sejur de poveste.  

“Doamne, mă uit la el, îl ascult participând online – chiar de lângă mine – la ședințe cu cei mai buni IT-iști împrăștiați prin lume și nu-mi vine să cred că puiul meu e atât de mare, atât de serios, atât de matur, atât de bun în ceea ce face si…în continuare, atât de atașat de familia sa de acasă!

O zi și-un pic, petrecute acasă, chiar și pe fugă, mi-au reîncărcat bateriile și, deși venisem azi , de la filmări, soarsă precum o lămâie, descoperindu-l acasă, pur și simplu am reînviat!

Dubai, venim! Mai așteaptă-ne câteva zile și nu te încinge prea tare!”, a mai spus ea.    

Citeşte și: Ce dietă ține Marina Almășan: “În ultimii ani am fost preocupată de alimentația sănătoasă” / Exclusiv

Fiul în Dubai, fiica la Paris

Marina Almășan are amândoi copiii plecați. Fiica ei locuiește de ani buni la Paris, iar fiul încearcă să își facă un rost în Dubai. Prezentatoarea și-ar fi dorit să nu cunoască acest sentiment, cel al dorului, dar acum caută să se împace cu situația.

Citeşte și: Vestea cu care Marina Almășan l-a surprins pe Dan Negru. Prezentatoarea a ținut să se afle de la ea

„În toate emisiunile mele, atunci când atingeam această temă, mi-am exprimat mâhnirea că ne pleacă tinerii din țară și eram chiar supărată “pe țară”, că nu știe să-și păstreze copiii valoroși.  În sinea mea, speram să nu împărtășesc niciodată sentimentul părinților cărora copiii le pleacă în depărtări. Și…iată-mă-s, fix în această situație!

Nu degeaba se spune “De ce ți-e frică, nu scapi!”. Dar eu, fiind o mare călătoare, îmi voi transforma cu siguranță viața într-o veșnică pendulare între Paris, Dubai și…ce-o mai fi să fie! Iar la “bătrânețe”, voi opta pentru cel care “se va califica” pentru a mă avea alături’. Trebuie găsit binele, în oricare din situațiile pe care ni le dă viața”, mărturisea ea pentru UNICA.RO.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter