Flavia Mihășan, despre viața cu doi copii: „Am renunțat la tot”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 31 august 2021, 17:29

Flavia Mihășan (37 de ani) a devenit mamă pentru a doua oară pe 15 mai 2021. Asistenta TV a născut un băiețel, Tudor. Flavia și iubitul ei, Marius Moldovan, mai au împreună un fiu, Carol, în vârstă de 2 ani. Intrată virtual în direct la Antena Stars, Flavia a vorbit despre cum s-a schimbat viața ei de când are nu unul, ci doi copii.

Flavia Mihășan, despre viața cu doi copii: „Am renunțat la tot”

„Este o altă etapă a vieții. E „bebelușeală”. Știu că o să se termine curând și o să-mi fie dor, dar dacă mă întrebi acum, este o renunțare la tine, dar cu foarte multe beneficii în timp. (…)

Am renunțat la tot, pentru moment, dar e o chestie asumată, e o chestie pe care ne-am dorit-o amândoi. De-asta nu am făcut copii foarte tânără, pentru că nu aș fi putut să renunț”, a mărturisit Flavia Mihășan la Antena Stars, potrivit Spynews.

Flavia nu-și mai dorește să devină mamă în viitor, iar după ce Tudor va crește puțin mai mare, dansatoarea va reveni pe scenă. „Mi-e foarte dor de scenă, dar o să revin destul de curând.

După ce am luat pauza asta mi-am dat seama că va trebui să-mi găsesc resursele din altă parte, pentru că pe mine mă încărca enorm energia pe care o simțeam din partea publicului, când eram pe scenă”, a mai spus Flavia la Antena Stars.

Citește și:

Alexandra Stan, pregătită să devină mamă? „Ne doream să întemeiem o familie”

Cleopatra Stratan și Edward Sanda se căsătoresc pe 14 august 2021. Primele imagini cu solista în rochie de mireasă

Andra și Cătălin Măruță au aniversat 13 ani de căsnicie. Cum s-a cunoscut perechea

Dansatoarea este bucuroasă să fie mamă de băieți. „Cineva drag mi-a spus odată că leoaicele sunt mame de băieți și mare dreptate a avut, cel puțin în cazul meu! 

Da, vom mai avea un băiețel și acum că știm asta, putem spune că asta ne-am dorit de când am aflat că sunt însărcinată! ❤️”, scria Flavia anul trecut în mediul online.

Flavia Mihășan și iubitul ei, Marius Moldovan, s-au cunoscut la repetițiile pentru musicalul Mamma Mia!, iar, pe 15 iunie 2019, cei doi au devenit părinții unui băiețel.

Perechea a fost discretă în privința nașterii. Informația a fost făcută publică abia după ce vedeta a fost externată din spital și băiețelul s-a acomodat în locuința cuplului.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter