Dua Lipa: „Pentru o cântăreață este mult mai greu să fie luată în serios”

De Oana Savin, pe Ultimul update Vineri, 30 martie 2018, 12:35
Dua Lipa a vorbit, zilele trecute, despre sexismul din industria muzicală, declarând că este mai dificil pentru cântărețe să fie luate în serios decât pentru artiștii de gen masculin.

Potrivit solistei de 22 ani, în cazul bărbaților se consideră de la sine înțeles că își compun singuri cântecele, spre deosebire de femei.

Pentru o cântăreață este mult mai greu să fie luată în serios dacă nu stă la pian sau cu o chitară în mână. În cazul unui cântăreț oamenii presupun imediat că și-a scris propria muzică, dar când vine vorba de femei se gândesc că este un produs comercial”, a afirmat Dua Lipa citată de Music News.

Citește și: Michael Douglas, acuzat de hărţuire sexuală

Aceasta a vorbit și despre mișcarea Me Too, afirmând că nu s-a confruntat niciodată cu hărțuirea sexuală, dar înțelege cât de adânc înrădăcinate sunt anumite comportamente în societate.

Sunt norocoasă pentru că nu m-am confruntat cu hărțuirea în niciun fel. Dar cred că mişcarea este atât de importantă. Ştiţi, încă din şcoală ni s-a inoculat în cap că aşa sunt băieţii şi că este o distracţie inocentă, nu este mare lucru, să nu luăm asta în serios. Ca şi fluierăturile. Pentru unii poate părea puţin, dar îţi afectează starea de spirit, devii stânjenit de modul în care te îmbraci„, a spus cântăreaţa.

Pentru multe femei, fie că sunt actrițe, cântărețe, modele, indiferent ce sunt, este deranjant faptul că nu au dreptul să se îmbrace cum vor și să fie luate în serios”, a continuat Lipa.

Citește și: Fenomenul #MeToo în România. Ce vedete s-au alăturat campaniei

Artista a anunțat că acum lucrează la cel de al doilea album al său.

Este un album pop pe care se va putea dansa, dar multe cântece sunt triste. Sunt despre inimi frânte și despre manipulare emoțională. Este neplăcut că genul ăsta de emoţii îmi declanşează creativitate, dar stările fericite se pare că nu funcţionează pentru mine„, a declarat Dua Lipa.

Artista a devenit cunoscută după lansarea hitului „New Rules”.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter