Cum răspunde actrița Asia Argento la acuzațiile de agresiune sexuală

De Oana Dinu, pe Ultimul update Joi, 23 august 2018, 17:35
Asia Argento a fost acuzată de tânărului ei coleg, Jimmy Bennett, de agresiune sexuală, potrivit unui articol din New York Times. Reacția actriției de origine italiană nu au întârziat să apară.

Deși inițial actrița în vârstă de 42 de ani nu a făcut niciun comentariu în ceea ce privește acuzațiile care i s-au adus, în urma scandalului izbucnit,  aceasta a transmis un comunicat de presă, prin care neagă “orice relaţie sexuală” cu tânărul, informează Mediafax.

“Neg şi regret conţinutul articolului publicat de The New York Times care circulă în media internaţionale (…). Nu am avut niciodată o relaţie sexuală cu Bennett”.

“Sunt profund şocată citind informaţiile absolut false”, a continuat actriţa care precizează că “nu are altă opţiune decât cea de a se opune tuturor minciunilor şi de a se proteja prin orice mijloace”.

Conform informațiilor apărute în presa internațională, Asia Argento, care atunci avea 37 de ani, ar fi întreținut relații sexuale cu un tânăr actor în vârstă de 17 ani, într-o cameră de hotel din California și ar fi încercat să cumpere tăcerea lui Jimmy Bennett cu o sumă ce depășește 350.000 de dolari.

Asia Argento este una dintre figurile principale ale mişcării #MeToo, după ce, în octombrie 2017, l-a acuzat pe producătorul Harvey Weinstein de agresiune sexuală. Aceasta a povestit că Weinstein a violat-o la Cannes când aceasta avea 21 de ani.

Citește și: 

Motivul pentru care Prințul William și Kate Middleton nu dețin custodia celor trei copii

Rod Stewart va concerta la Zilele Bucureștiului 2018

Sursă foto: hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter