Cum arăta Inna în copilărie și cine a inspirat-o să aleagă acest nume de scenă

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 14 noiembrie 2017, 12:34
La 31 de ani, Inna, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, are milioane de fani în toată lumea și tot ce își poate dori. Cu toate acestea, foarte puțini oameni știu povestea din spatele numelui ei de scenă...

Se pare că bunicul ei a fost, de fapt, cel care a inspirat-o pe artistă în alegerea acestui nume, deoarece în copilărie îi spunea Alexandrei Inna.

„Am crescut înconjurată de muzică. Mama era cântăreață de muzică populară, bunica mea cânta și ea, chiar și bunicul meu avea o voce plăcută. El a fost cel care m-a sfătuit să cânt în corul Bisericii. Mai târziu, am început să iau lecții de canto, să merg la concursuri și festivaluri. Și de aici, a început drumul meu în muzică”, a mărturisit artista.

inna

Chiar dacă a avut o copilărie obișnuită, ca oricare dintre noi, Inna a reușit să își împlinească visul de a face muzică. Ea este primul artist european care a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, iar celebra publicație The Guardian a numit-o unul dintre cele mai mari exporturi ale României. De-a lungul carierei sale de până acum, INNA a susținut peste 750 de concerte în întreaga lume: Mexic, Statele Unite ale Americii, în Europa, Japonia sau Chile. Artista are o comunitate de fani impresionantă și în social media: pe Facebook are peste 11 milioane de fani (mai mulți decât numărul de utilizatori de Facebook din România), pe Twitter peste 1,4 milioane de followers și 1,7 milioane de followers pe Instagram.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter