Cum arăta Andia înainte de a fi celebră. Filmarea care i-a garantat succesul

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Vineri, 25 noiembrie 2022, 10:54

Andia este în prezent una dintre cele mai apreciate artiste de muzică pop din România. Cu fiecare nouă piesă, artista face furori pe internet și reușește să ajungă în tendințe cu lansările sale. Cântăreața a povestit despre parcursul ei către celebritate și a dezvăluit care a fost momentul ce i-a adus succesul garantat.

Invitată la podcastul lui Mihai Morar, „Fain și simplu”, Andia, pe numele real Diana Constantin, a vorbit despre primele experiențe pe care le-a avut pe scenă, a dezvăluit ce i-a format stilul muzical, dar a vorbit și despre un moment de cumpănă de care a avut parte. Printre toate acestea, artista a discutat și despre primul filmuleț în care apare pe YouTube, dar și despre postarea care i-a adus ulterior succesul.

Andia, de la copila care cânta muzică populară, la succes în industria muzicală

Interpreta piesei „Ai pus pe sufletul meu foc” i-a povestit lui Mihai Morar care a fost locul inedit în care „și-a găsit” numele de scenă și cum, vânzătoare fiind într-un magazin de haine, știa că într-o zi o să fie una dintre cele mai iubite artiste din România.

În cel mai vechi videoclip în care apare pe YouTube, Andia interpretează o serie de cântece populare, în cadrul unui festival care a avut loc în urmă cu 10 ani. Îmbrăcată în ie tradițională și ilic, adolescenta Diana Constantin pare la fel de sigură pe sine, la fel de mult cum o face în prezent, atunci când apare în fața publicului.

„Eu cântam prin casă, de mică, nu făceam altceva. Dacă mă întrebai de mică ce voiam să fiu..cântăreață, aia era. Ai mei s-au gândit și la ziua comunei au vorbit cu un interpret. Cumva asta a fost prima opțiune, muzica populară, dar eu cântam în casă și Beyonce, Adele. Am evoluat de acolo. Am început să înregistrăm piese populare. Ăla a fost începutul meu”, a povestit artista.

Cu ce se ocupa Andia înainte de a face muzică

Andia a povestit că stilul muzical adoptat este unul aparte pentru că se folosește de efecte pentru a da o nuanță aparte pieselor. „Acel tremur, acea lovire de glotă. Cred că am influențe din muzica populară”

VOTEAZĂ-ți produsele preferate la UNICA BEAUTY CELEBRATION! Care sunt cele mai bune produse cosmetice? 

Artista a povestit că înainte de a-și începe cariera în muzică a mai avut un alt job. Ea spune că a lucrat la un magazin de haine din Cluj, imediat după ce a terminat facultatea. „Am vrut să mă duc la Cluj, la master. M-am răzgândit și am vrut să aplic și în București și am stat pe perioada verii în Cluj. Și am lucrat, nu am stat degeaba”, a dezvăluit Andia.

Nu a fost acceptată la audițiile Vocea României: „Nu am mers mai departe”

Ajunsă în București, Andia a încercat să se lanseze și a mers inclusiv la preselecțiile pentru Vocea României. Artista spune că a reușit să treacă d eprima probă, dar nu a fost aleasă pentru a continua mai departe spre etapa audițiilor pe nevăzute.

„Am avut un moment de descurajare. Ajunsesem în București. Luasem legătura cu cei care sunt acum. Le-am dat un semn, am ajuns la studio, doar că a fost un moment lăsat în aer. Și am zis, ok, nu vreau să insist, dar vreau să mă descurc cumva. Am mers la Vocea României pentru că voiam să mă lansez cumva, dar nu am trecut mai departe. Nu am ajuns la audiții, am fost doar la prima probă și nu am mai ajuns și la a doua. Apoi am lansat „Salcâmii” și de atunci nu am mai avut nevoie, deja ajunsesem unde era nevoie”, a mărturisit cântăreața în podcastul lui Morar.

Citește și: ANDIA: „Înainte să intru în lumea muzicală, credeam că e mai simplu. Am simțit pe pielea mea cum e de fapt”

Momentul în care Andia a realizat că are succes în industria muzicală: „M-am simțit împlinită”

„Am simțit impactul de la piesa „Sfârșitul lumii”. Eram acasă în Neamț și a fost… prima zi nu am înțeles nimic. A doua zi am realizat ceea ce mi se întâmplă și eram în extaz. M-am simțit împlinită. Roadele muncii mele au ieșit la suprafață. Asta am pățit și cu La Nevedere. Vreo trei zile am fost în extaz, am trăit mai intens decât ce am trăit atunci când am aflat că Sfârșitul Lumii era virală”

Andia a vorbit și despre tatuajele sale. Cântăreața spune că unul dintre ele conține și o anumită dată, 07.06.2018, una cu semnificație specială pentru ea. „E momentul în care eu am pus videoclipul pe Instagram, când cântam Billie Elish”.

A fost videoclipul prin care ea a fost remarcată de către lumea din industria muzicală și implicit cel ce a condus-o spre succes. Tocmai de aceea, vedeta a luat decizia de a-și tatua data, pe care o consideră a fi una specială pentru ea.

Ultima piesă lansată de Andia, „La nevedere”, cunoaște un succes pe piața muzicală din România. La câteva ore de la lansare, videoclipul a devenit viral pe YouTube și rețelele de socializare.

Sursă imagini: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter