Cristina Spătar a născut mai devreme! Are o fetiţă!

De Ileana Voicu Ghinea, pe

Cântăreaţa este în culmea fericirii. În această dimineaţa, la 37 de săptămâni de sarcină, a născut o fetiţă.
“Sunt extrem de fericită! Deşi fetiţa a venit pe lume înainte de termen, în săptămâna 37, este extrem de sănătoasă şi vioaie. S-a născut la ora 7.45 de dimineaţa, are 2,900 kilograme şi 48 de cm. Mi s-au rupt membranele acum doua zile şi m-am prezentat la clinică, unde am fost monitorizată până la intervenţia de cezariană, iar cei de la clinică, în frunte cu medicul Cezara Bucur, au avut mare grijă de mine. Deşi a fost un eveniment neasteptat, lucrurile au decurs perfect, la fel ca la naşterea lui Albert, care s-a produs în aceeaşi locaţie. Alin nu a asistat la naştere, preferând să aştepte în hol, dar una dintre asistente a filmat întregul eveniment”, a declarat vedeta pentru Libertatea.

La rândul lui, şi tăticul Alin Ionescu şi-a stăpânit cu greu emoţiile. ”În primul rând mă bucur enorm că, atât Cristina cât şi fiica noastră, sunt sănătoase şi nu pot decât să spun că mă simt mândru şi în culmea fericirii”.

Cuplul Cristina şi Alin Ionescu s-au căsătorit în vara lui 2008, iar în octombrie 2009 l-a adus pe lume pe micuţul Albert.

Sursă: Libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter