Cine sunt actorii din „Game of Thrones” care au refuzat să apară în aceleași scene, din cauză că s-au despărțit în viața reală

De Unica.ro, pe
Odată cu finalul serialului "Game of Thrones", ies la iveală o mulțime de detalii din spatele camerelor. De exemplu, puțini sunt cei care știu că actorii Lena Headey (45 ani), interpreta lui Cersei Lannister, și Jerome Flynn (56 ani), cel care l-a interpretat pe Bronn, au avut o relație în viața reală.

O iubire ca în „Game of Thrones”

Cu toate că amândoi au apărut în fiecare dintre cele 8 sezoane ale show-ului, din 2011 și până în 2019, scenele lor nu s-au intersectat niciodată și asta din cauza modului în care s-au despărțit.

Lena Headey, interpreta lui Cersei Lannister în Game of Thrones

Lena Headey, actrița care a jucat-o pe Cersei Lannister în Game of Thrones

Cei doi nu numai că nu au rămas prieteni după ce nu au mai format un cuplu, dar nici nu au mai vrut să se vadă. Astfel, producătorii serialului s-au văzut nevoiți să ia măsuri speciale pentru ca Lena și Jerome să nu se întâlnească niciodată pe platourile de filmare.

Conform The Sun, un apropiat al celor doi a dezvăluit că „detaliile despărțirii lor au rămas secrete, însă e clar că Lena îl urăște”.

Jerome Flynn, cel care l-a interpretat pe Bronn în Game of Thrones

Jerome Flynn (stânga), cel care l-a interpretat pe Bronn în Game of Thrones

Relația lor ar fi început în 2002, cu toate că se cunoșteau de mai multă vreme. În 1993 au jucat într-un alt serial împreună. Nimeni nu știe cu exactitate când și de ce s-au despărțit, însă mai mulți apropiați de-ai lor au dezvăluit în 2014 că Lena și Jerome „nu suportă nici măcar ideea de a fi împreună, din nou, în aceeași încăpere”.

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter