Cele mai frumoase ținute de la People’s Choice Awards 2021

De Adelina Duinea, pe Ultimul update Marți, 01 martie 2022, 15:18

A 47-a ediție People’s Choice Awards a avut loc pe 7 decembrie 2021, la Barker Hangar, în Santa Monica, California. Gala a fost găzduită de comediantul Kenan Thompson (43 de ani), iar atmosfera a fost întreținută de artiștii Christina Aguilera (40 de ani), H.E.R. (24 de ani) și Blake Shelton (45 de ani).

Cele mai frumoase ținute de la People’s Choice Awards 2021

Premiile speciale ale galei au fost câștigate de actrița Halle Berry (55 de ani) [People’s Icon Award], solista Christina Aguilera (40 de ani) [Music Icon Award], vedeta TV Kim Kardashian (41 de ani) [Fashion Icon Award] și actorul Dwayne Johnson (49 de ani) [People’s Champion Award].

Printre vedetele care au înmânat premiile galei s-au numărat solistele Becky G (24 de ani), Cardi B (29 de ani) și Paris Jackson (23 de ani), actrițele Lili Reinhart (25 de ani), Sydney Sweeney (24 de ani) și Tracee Ellis Ross (49 de ani) și fondatorul Amazon, Jeff Bezos (57 de ani).

Pe covorul roșu al evenimentului au pășit, printre mulți alții, creatoarele de conținut Addison Rae și Charli D’Amelio și actrițele Scarlett Johansson (37 de ani) și Sarah Hyland (31 de ani).

Addison Rae a purtat o rochie vintage semnată Betsey Johnson, un choker Christian Dior cu perle și o pereche de sandale Jimmy Choo roz satinat. Charli D’Amelio a optat și ea pentru o rochie vintage, creație Dolce & Gabbana. Și-a aranjat părul brunet în bucle și a purtat un ruj vișiniu pe buze.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Fiul lui Hugh Hefner, din nou tată! Soția lui este însărcinată cu gemeni

Lindsay Lohan s-a logodit cu iubitul ei, Bader Shammas. „Viitorul meu”

Jessie J a dezvăluit că a pierdut o sarcină. „Să rămân însărcinată a fost un miracol în sine”

Lili Reinhart a ales un outfit alb-negru Maison Valentino, pe care l-a accesorizat cu bijuterii Messika Paris și cu o pereche de sandale negre. Și-a prins părul într-un coc la baza gâtului și a purtat un ruj roșu cu aspect satinat-lucios. Scarlett Johansson a purtat de asemenea un set alb-negru, creație Gabriela Hearst.

Becky G a optat pentru o rochie galbenă decupată Roberto Cavalli, pe care a accesorizat-o cu o pereche de sandale negre cu platformă. Sarah Hyland a ales o un set Vera Wang, accesorizat cu o pereche de sandale albe satinate. Halle Berry a purtat o salopetă albastră cu paiete, la care a asortat o pereche de pantofi stiletto argintii.

Paris Jackson a ales o rochie maro Vivienne Westwood, dressuri plasă și sandale în nuanțe de albastru și bleu cu platformă. Cardi B a optat pentru o rochie SOL, roz cu paiete, creație Irena Soprano. Artista și-a accesorizat outfitul cu o pereche de sandale argintii. Kim Kardashian a purtat un outfit Balenciaga.

Foto: Profimediaimages.ro; Captură YouTube; Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter