Artistul Nane, la un an după ce s-a operat pe creier: „Am conștientizat după ce am scăpat că…”

Ultimul update Luni, 21 februarie 2022, 12:04

Ștefan Cherescu sau Nane, cum este cunoscut pe scenă, a trecut acum un an printr-o operație pe creier. A scăpat cu bine, iar întreaga experiență l-a determinat pe cântăreț să facă câteva schimbări în viața lui.

Invitat la podcastul produs și găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții”, cu Gojira, Nane (30 ani) a vorbit deschis despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa. Acum un an, artistul a suferit o operație pe creier, după ce a aflat că are o tumoare.

Eu am pățit chestii toată viața mea. Simt că e un puzzle din tot felul de nebunii care s-au întâmplat așa și sunt genul de om care îmbrățișează ce-i dă viața. Sunt genul ‘ai murit? Dacă nu, mergi mai departe’. (…) Până la urmă, sunt niște lucruri care te întăresc prin prisma faptului că îți oferă și alte perspective. Poți să vezi ce ai putea să pierzi. Am conștientizat, după ce am scăpat, că îmi împart energia la prea multă lume și s-a tăiat natural, în tot procesul ăsta în care s-au întâmplat lucruri/discuții”, a povestit Nane la podcast.

Medicii i-au spus că e o operație riscantă

Artistul a plecat în Germania pentru a se opera, în condiții sigure. Medicii au considerat că este totuși o operație riscantă și că ar putea rămâne cu jumătate din față paralizată, dacă nu ar fi pe mâini bune.

Nu știu dacă asta s-ar fi întâmplat, sincer, să-mi paralizeze jumătate din față. Cert e că dacă mă operam în București, se putea întâmpla asta. Cumva era un nerv foarte aproape facial. Nu s-a întâmplat asta”, a explicat cântărețul.

Artistul a ținut legătura cu fanii de pe patul de spital

Nane a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii de la spital, după operație, postând mesajul: „n-ai să vezi tu drac mort”, scrie Libertatea pentru femei

Cântărețul se afla, la acel moment, pe patul de spital și cu capul bandajat, în timp ce peste 65.000 de fani i-au apreciat postarea.

La șapte luni după operație, Nane a stat de vorbă cu fanii lui, prin intermediul unui live făcut pe canalul său de YouTube, prin care le explica de ce a ales să se retragă o perioadă din mediul online.

„Hai să vă zic de ce am ditamai tăietura. Am descoperit, în urma unui RMN o tumoare în cap, în urma căreia a trebuit să merg în Germania. A trebuit să aflu dacă e benignă sau malignă. S-a dovedit că a mea a fost benignă, dar am avut o operație foarte complicată. A durat jumătate de an să mă recuperez complet”, a povestit el în filmuleț.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter