Ana Baniciu este noua membră Lala Band

De Diana Zagrean, pe

O noua membră își face apariția în Lala Band, trupa vedetă a serialului fenomen “Pariu cu viata”, ce va reveni din toamnă la PRO TV cu sezonul 3! Este vorba despre Ana Baniciu, o zeiță blondă cu o voce divină, de care telespectatorii vor fi cuceriți încă de la prima secvență.
Ana Baniciu a crezut în talentul ei și nu a ezitat să-și proiecteze visuri mărețe. S-a înscris la castingul organizat de MediaPro Pictures în lunile decembrie 2010 și februarie 2011, făcând parte dintre cei 30.000 de aspiranți la un rol într-un serial de televiziune, iar șansa a fost de partea ei: „Am fost la casting și am primit un rol episodic și de atunci am avut răbdare. Uite că acum visul mi-a devenit realitate. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici, iar acum am impresia că totul este posibil, că toate visurile se pot împlini. Fiecare zi este o noua provocare, mai ales pe platourile de filmare”.
Din această toamnă, Ana Baniciu își face debutul în actorie în serialul „Pariu cu viata”, difuzat la PRO TV, cu rolul Danei „o fată plină de viață, dornică mereu de distracție, simpatică și descurcăreață. Dana va interacționa mult în serial cu Rafael și Jenel, va aduce un plus de bună dispoziție, dar și intrigi amoroase. Eu sunt o persoană liniștită, la locul meu, față de Dana, care este opusul, dorind mereu să iasă în evidenta”, dezvăluie Ana Baniciu.
Prima zi pe platourile de filmare din Buftea a fost emoționantă, însă cu ajutorul colegilor din echipă totul a decurs a€œca la carte” : „Am avut multe emoții, dar în același timp eram și foarte entuziasmată întrucât așteptăm acel moment de mult timp. Pentru a intră cât mai bine în pielea personajului meu, regizorul Alex Fotea mi-a spus să uit de Ana de zi cu zi și să mă transform în Dana, primul pas fiind să mă „alint” și să vorbesc mai tare”, povestește Ana Baniciu.
Ana Baniciu este noua membră Lala Band

Fanii trupei au avut priljeul să o cunoască pe cea mai nou membră Lala Band, Ana Baniciu, o tânără pe cât de talentată pe atât de frumoasă și sexy, la show-rile „LaLa Summer Love” susținute la Arenele Romane, iar vară această se vor întâlni cu toată gaşca Lala la concertele de pe litoralul românesc : „Publicul Lala Band m-a primit foarte bine la concerte. A fost extraordinar când ne aflăm pe scenă și fanii ne aplaudau. Ei deja mă cunosc, deși n-am apărut în serial că personaj, iar pe Facebook am primit foarte multe cereri de prietenie și mesaje prin care îmi spun că se bucură că fac parte din acest proiect, ceea ce înseamnă că m-au primit cu brațele deschise în familia Lala. La mare fanii ne opresc pe plajă să facem poze și să le dăm autografe, ne felicită și ne spun că abia așteaptă să ne revadă în concerte și să înceapă noul sezon din <>”, declară Ana Baniciu.
Foto: PR
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter