VacanteReduse.ro prezintă: 10 legi trăsnite care ar putea să-ţi facă probleme în vacanţă

De Unica.ro, pe

Regulile de bază ale siguranţei personale, când vine vorba de călătorii şi vacanţe în ţări străine, sunt cunoscute de toată lumea.
Dar există şi legi mai puţin promovate pe care turiştii le pot încălca fără intenţie, în necunoştinţă de cauză. www.VacanteReduse.ro prezintă 10 dintre cele mai ciudate legi din toate colţurile lumii, care interzic activităţi comune în viaţa de zi cu zi. Cum ar fi…

Să mesteci gumă în Singapore.
Asiaticilor le plac străzile curate. Ca şi europenilor şi americanilor, de altfel. Doar că locuitorilor din Singapore le place atât de mult, că interdicţia adoptată acum două decenii a fost pe placul tuturor. Chiar dacă pedeapsa costă doar într-o amendă, ar fi indicat să se respecte dorinţele şi legea oraşului.

Să mori în Sarpourenx.
Chiar dacă nu este un fenomen pe care îl poţi evita după bunul plac, în satul Sarpourenx din sud-vestul Franţei, primarul Gérard Lalanne a interzis rezidenţilor să moară. În 2008, acesta a emis o ordonanţă care să ateste că „persoanele care nu au un loc de veci cumpărat în cimitirul din Sarpourenx şi care nu doresc să fie înmormântaţi aici le este interzis să moară în circumscripţie”. Şi în cazul în care se găsesc oameni care să încalce legea, „contravenienţii vor fi pedepsiţi sever”.

Să hrăneşti păsările în Veneţia.
Ceea ce odată era o adevărată tradiţie pentru turişti, care deveneau preferaţii păsărilor, astăzi a devenit o practică ilegală. Şi încă una destul de scumpă, pedeapsa fiind o amendă care poate ajunge până la 600 de euro.

Să devii prea confortabil în Argentina.
Guvernul argentinian nu agreează turiştii prea relaxaţi. Motiv pentru care paturile cu saltele moi, din pene şi puf, au fost declarate ilegale, pentru că „o asemenea indulgenţă încurajează comportamentul lasciv”, potrivit „Argentina Independent”. Se pare că celelalte paturi, în schimb, sunt în regulă.

Să-ţi aprinzi ţigara în Bhutan.
Dacă eşti fumător, nu te baza pe marfa din Bhutan şi nici nu le lua pe ale tale. Micul regat de la poalele munţilor Himalaya este recunoscut pentru exigenţa şi duritatea pe care o practică atunci când vine vorba de interdicţia fumatului. Fumatul în public de poate costa o avere, iar pe cei care se încumetă să vândă ţigări îi paşte închisoarea.

Să rămâi fără benzină în Germania.
Autostrăzile din Germania sunt faimoase pentru benzile largi şi absenţa limitelor de viteză, permiţând şoferilor să meargă cât de rapid îşi doresc. Dar ar fi mai bine să nu se grăbească prea tare, ca să nu rămână fără benzină. În timp ce, tehnic vorbind, nu este ilegal să rămâi fără benzină, este ilegal să opreşti maşina pe autostradă. În caz că nu este vorba de o urgenţă. Rezervorul gol nu este o urgenţă.

Să porţi tocuri în Grecia.
Turistele încălţate necorespunzător la siturile istorice şi momumente vor trebui să viziteze desculţe locurile antice, de vreme ce guvernul a interzis pantofii cu toc care pot strica monumentele.

Să mănânci în timpului Ramadanului, în Dubai.
Este un dat deja că turiştii trebuie să respecte tradiţiile şi obiceiurile locurilor pe care le vizitează, chiar dacă pentru ei nu înseamnă nimic. Dacă plănuiţi să vă aflaţi în Emiratele Arabe în timpul Ramadanului, trebuie să ştiţi că este interzis să mănânci în timpul zilei. Turiştii care aleg să nu respecte tradiţia şi să mănânce, fumeze sau bea în public le va fi înmânată o avertizare, iar dacă ofensa se repetă, ar putea ajunge direct la închisoare.

Să te superi în Milano.
Nu sunt multe lucruri care să întristeze în Milano, există mult shopping şi pizza din belşug. Totuşi, ar trebui să ştii că dacă ai o zi mai proastă în timp ce vizitezi oraşul, ar trebui să-ţi forţezi zâmbetul pe buze. Este o cerere legală să zâmbeşti mereu în Milan, mai puţin la înmormântări şi la spital.

Să nu porţi lenjerie intimă în Thailanda.
Ţara asiatică are multe reguli care ridică sprânceana, dar aceasta este, cel mai probabil, una dintre cele mai bizare. Ai grijă să împachetezi îndeajuns de multe perechi pentru toată vacanţa. Deşi nu este foarte clar cum se verifică supunerea locuitorilor şi a turiştilor, nici nu recomandăm să descoperiţi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter