Medic din Timișoara, mesaj pentru cei care nu cred în COVID-19: „Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări”

De Oana Savin, pe
Medicul Cristian Oancea, de la spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, le-a transmis un mesaj românilor care nu cred în COVID-19. Doctorul este de părere că situația se va întărutăți dacă oamenii nu țin cont de regulile de protecție impuse de autorități.

La Babeș, mai avem șase sau șapte locuri libere, dar este o dinamică continuă, pentru că ne ajutăm cu colegii de la Spitalul CFR, care preiau cazurile asimptomatice sau ușoare. La noi, Terapia Intensivă este plină, sunt 4 locuri și toate sunt ocupate, sunt pacienți care cred mai mult în teoria conspirației decât în tratamentul medicamentos”, a afirmat medicul, citat de Opinia Timișoarei.

Citește GRATUIT numărul de iulie al Revistei Unica în format digital!

Potrivit specialistului, un pacient a refuzat tratamentul oferit de medici și a ajuns la terapie intensivă.

Avem în Terapie un pacient care a refuzat tratamentul cu Remdesivir, ne-a spus că nu vrea sa facem experimente pe el. Din păcate, acum este la Terapie Intensivă si nu putem decât să îi dăm tratament suportiv”, a mai spus Cristian Oancea, care este managerul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr.Victor Babeş” din Timișoara.

De asemenea, el a transmis un mesaj dur românilor care cred că SARS-CoV-2 este un virus inventat.

Citește și: Virgil Musta, despre explozia numărului infectari cu SARS-CoV-2: „Vom ajunge în situația Italiei în două săptămâni”

Va fi din rău în mai rău. Cam 70% sunt adepții teoriei conspirației. Nu avem cu cine să luptam. Suntem dezarmați. Toată munca noastră s-a dus pe apa Sâmbetei. Pacienții au refuzat tratamentul susținând că nu vor sa facem experimente pe ei. Nu mai avem arme. Nu te poți lupta cu prostia, cu ignoranța si cu conspirația, cu indolența, cu nesimțirea, cu iresponsabilitatea. Nu ai ce să-i mai faci. Îi așteptăm în spitale, unde avem și lumânări. Ei cred că se fac bine de la natură. Avem pacienți relativ tineri, între 50 și 70 de ani”, a mai spus medicul.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter