Cântăreaţa Luka – „Am primit cadou o calatorie in Dubai! O amân pentru X Factor”

De PR, pe

Este antrenor muzical la Şcoală de muzică a Crinei Mardare şi îi pregăteşte pe tinerii de la X Factor să înveţe cum să cânte corect. Colaborează cu Andrei Leonte, este sexy şi va reveni cu un nou proiect muzical pentru această toamna, când va lansa o nouă piesă sub numele de Luka. Dacă vreţi să aflaţi mai multe despre pasiunile Ralucăi Leoacă – Luka, puteţi citi în continuare.
Bună, Raluka sau Luka. Vara este pe sfârşite şi am vrea să ştim unde ai stat „ascunsă” pînă acum? Ai fost plecată în vacanţă? Dacă nu, unde vei pleca?
Având în vedere că iubesc vara, asta include şi faptul că iubesc marea, şi în nici una din vacanţele pe care le am, nu omit să-mi petrec câteva weekend-uri pe litoralul românesc, chiar dacă de multe ori îmbin „utilul cu plăcutul” şi pe parcursul concediului particip şi la emisiuni, evenimente, concerte, la activităţile artistice pe le am că şi artist. Însă spre finalul vacanţei mi-am rezervat câteva zile pentru a le petrece pe una dintre cele mai frumoase plaje din Portugalia „Praia de Marinha” – Algarve. Un loc absolut fabulos, care mă va ajută să-mi reîncarc bateriile la maxim pentru a putea face faţă tuturor proiectelor din anul ce va urma.
A fost ziua ta. Ce cadouri speciale ai primit?
Într-adevăr în această luna am sărbătorit ziua mea, şi, că de fiecare dată părinţii mi-au fost alături însă petrecerea s-a desfăşurat pe durata a două zile pentru a fi alături şi de prieteni .Am primit multe cadouri interesante însă cel mai „preţios” cadou a constat într-o croazieră în Dubai, pe care din păcate a trebuit să o aman până în iarnă pentru a-mi putea continuă proiectul în studio şi începerea noului sezon X-factor .
Cântăreaţa Luka - "Am primit cadou o calatorie in Dubai! O amân pentru X Factor"
Am vrea să ştim cum arată garderoba ta? Ce gen de haine predomină pe umeraşe?
Garderoba mea este formată din foarte multe rochii de seară,rochii de scenă,ţinute pe care le îmbrac la evenimente,concerte, spectacole…însă în egală măsură veţi găsi ţinute casual şi office pentru zilele în care îmi desfăşor activitatea la şcoală unde eu sunt profesor „Crina Mardare Music”. Şi nu în ultimul rând există ţinute sport pentru a merge la antrenamentele fitness sau la repetiţii..Bineînţeles că există câteva lucruri preferate ,pe care le port cu mare drag şi care reprezintă ceva mai mult pentru mine. Pantalonii şi topurile de piele sunt pe primul loc în topul celor mai comode ţinute,gecile de piele şi cel mai important  obiect vestimentar: mănuşile de piele. Pantofii cu toc, pe care îi achizitionez, cu ţinte, foarte eleganţi sau botine trebuie să mă reprezinte totalmente şi îi consider extrem de importanţi pentru a avea o ţinută impecabilă. Nu-mi asortez geanta cu pantofii însă consider că trebuie să existe o armonie între cele două. Cred că există câteva perechi de pantofi cu toc ,foarte comozi pe care prefer să-i port atunci când ştiu că seară se poate prelungi mai mult şi îmi dau libertate totală de mişcare.
Cât timp petreci la shopping? Ai magazine preferate de la noi sau de afară?
Shoppingul este o pasiune dar şi o necesitate. De multe ori îmi place să mă relaxez mergând la shopping însă de cele mai multe ori această activitate se desfăşoară în ritm alert ,mergând în magazinele mele preferate sigură că voi găsi ceea ce îmi trebuie pentru evenimentul la care merg sau unde sunt convinsă că găsesc ceea ce mă reprezintă. Din păcate timpul nu-mi permite să-mi petrec atâtea ore câte aş vrea să dedic acestui capitol dar pentru asta există stilişti şi da,uneori apelez la ei pt ami găsi rochia perfectă, pentru a-mi croi ceva pe gustul meu şi pentru a mă pune în valoare aşa cum trebuie. Spre exemplu la clipul pe care l-am filmat am apelat la Irina Milenkovici,iar atunci când merg la evenimente îmi pregătesc ceea ce voi purta în aşa fel încât să fiu sincronizată cu momentul zilei şi adopt de fiecare dată stilul ce mă reprezintă şi pe care l-am discutat cu stilistul. Accesoriile nu lipsesc din garderoba mea, mă reprezintă total, bijuteriile, cerceii,inelele, sunt ceea ce consider că fac deliciul unei ţinute. Şi tot odată există câteva accesorii ce au valoare sentimentală ,şi mă însoţesc în momentele speciale : ceasurile la care ţin foarte mult şi bijuteriile pe care le primesc cadou de la persoanele dragi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter