„Fata aia și-a căutat-o singură.” Interviu cu o expertă care demontează prejudecățile despre hărțuirea stradală

prejudecățile asociate hărțuirii stradale, despre consecințele pe care hărțuirea le poate avea asupra vieții femeilor și despre soluții de diminuare a acestui fenomen.

Conform FRA 2014 (EU Agency for Fundamental Rights), 55% dintre femeile din U.E au trăit o experiență de hărțuire sexuală la un moment dat în viețile lor. În România, hărțuirea sexuală stradală este un subiect fragil și complex, insuficient cercetat și absent din dezbaterile academice și de pe agenda publică și politică. Studiile FRA spun că 32% din femeile peste 15 ani din România au suferit măcar o situație asimilabilă hărțuirii sexuale. În plus, 8 din 10 românce spun că nu se simt în siguranță când merg pe stradă seara, iar 4 din 10 nu se simt în siguranță nici în timpul zilei.

Simona-Maria Chirciu, la un protest pe tema hărțuirii stradale

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Simona-Maria Chirciu este feministă și activistă în cadrul mișcării Hollaback Romania! și doctor în Științe Politice (SNSPA), cu o teză despre hărțuirea în spațiul public din România.

Ce este hărțuirea sexuală?

Simona Chirciu: Hărțuirea sexuală nu este un fenomen apărut recent, deși abia în ultimii ani preocupă societatea mai mult. Hărțuirea sexuală este o formă de violență și de discriminare pe bază de gen, care presupune un mediu umilitor, precum și acțiuni nedorite și neconsimțite din partea unei persoane asupra alteia. Totodată, hărțuirea sexuală este o manifestare a relațiilor inegale de putere între femei și bărbați, la fel ca și alte forme de violență (traficul de persoane în scopuri sexuale, violența domestică etc.).

Hărțuirea sexuală afectează atât femeile, cât și bărbații, indiferent de orientarea lor sexuală. Totuși, cel mai des, țintele sunt fetele și femeile, dar și persoanele transsexuale sau cu altă orientare sexuală. Hărțuirea este violență, este vorba despre putere și nu despre atracție sexuală. Când vorbim despre hărțuire, vorbim despre frică, despre lipsa respectului și a consimțământului.

Întâlnim cazuri de hărțuire sexuală la locul de muncă, în spațiul educațional, fie că vorbim de școală generală, liceu, universitate sau centre de cercetare (unde hărțuitorii și țintele lor se cunosc), dar și în spațiul public (unde hărțuitorii nu se cunosc cu țintele lor).

Hărțuirea sexuală există în mai multe forme: contrângere sexuală, hărțuire de gen (devalorizarea femeilor prin glume și bancuri despre femei ca fiind obiecte sexuale), atenție sexuală nedorită (ciupituri, fluierături, atingeri nedorite, comentarii sexuale, masturbare, expunerea organelor intime, amenințări cu violul și alte violențe etc.).

Imagine din timpul unui protest pe tema hărțuirii stradale

Care sunt cauzele care stau la baza unor astfel de comportamente?

Simona Chirciu: În principal, educația și socializarea, la care se adaugă și tot ce ”consumăm” cultural (reclame, filme, clipuri muzicale). Suntem învățați încă de mici că fetele sunt diferite de băieți și când creștem, deja știm că femeile și bărbații trebuie să se completeze, nu să fie la fel. Astfel ajungem să ne comportăm în așa fel încât să validăm așteptările pe care societatea le are de la noi, fie că suntem femei sau bărbați.

Normele de gen tradiționale și așteptările care vin la pachet: ,,bărbații nu trebuie să plângă”, ”băieții nu trebuie să poarte cămașă roz”, ”femeile nu se îmbată”, ”femeile sunt mai emoționale”, arată că bărbații sunt asociați cu raționalul, cu dinamica, cu acțiunea și forța fizică, pe când femeile sunt asociate cu emoționalul, cu statica,  fragilitatea și sensibilitatea. Aceste ”realități” sunt culturale, în realitate, femeile și bărbații pot fi așa cum își doresc ele/ ei să fie, dar pentru asta este nevoie să demontăm stereotipurile de gen.

Vestimentația țintelor hărțuirii stradale, locul în care se află sau timpul (zi/ noapte) nu au nicio legătură cu hărțuirea stradală. Numeroase studii au demonstrat asta deja.

Care sunt stereotipurile și miturile asociate hărțuirii stradale? În ce măsură crezi că acestea alimentează fenomenul?

Simona Chirciu: Întâi, vreau să precizez că hărțuirea stradală sau hărțuirea în spațiul public, cum mai este numită, are loc în transportul în comun, pe stradă, la cinema, în mall, în piață și în alte spații unde avem cu toții acces.

Auzim des că ,,bărbații nu se pot abține”, că victimele ”și-o fac cu mâna lor”, că victimele se îmbracă ”provocator”, că le place să fie hărțuite. Auzim des că ”așa sunt bărbații”. Ei bine, nu ! Există bărbați care respectă femeile, care știu să accepte un refuz, care intervin când văd violență în jurul lor și care le văd pe femei ca pe egalele lor.

Printre cele mai întâlnite mituri și stereotipuri, ar fi: hărțuirea stradală se întâmplă doar noaptea, în locuri ”rău famate” sau izolate; fetele și femeile sunt hărțuite pentru că se îmbracă ”provocator”; bărbații nu se pot abține; îmbrăcămintea modestă, lipsa machiajului și o atitudine submisivă le ferește pe femei de hărțuitori; persoanele hărțuitoare nu vor decât să facă un compliment; dacă nu reacționezi atunci când ești hărțuit/ă, ești în siguranță.

Aceste mituri și stereotipuri alimentează hărțuirea în spațiul public, făcând-o să pară un fenomen normal, inofensiv, deloc grav. În opinia mea, miturile servesc drept scuze pentru neimplicare și nepăsare. Alegem să folosim aceleași tipare tradiționale de gândire sau avem curajul să ne opunem violenței și să construim o societate în care există respect între oameni?

Imagine din timpul unui protest pe tema hărțuirii stradale

Care este diferența dintre harțuire stradală și flirt?

Simona Chirciu: Consimţământul persoanei abordate! Flirtul se întâmplă de comun acord, pe când hărțuirea nu ține cont dacă persoana este interesată sau nu. Flirtul nu produce starea de disconfort și teamă, de dezgust sau de nervozitate, pe când hărțuirea provoacă victimelor toate aceste stări.

Este îngrijorător că atât de multe persoane nu știu să facă diferența între flirt și hărțuire. Deși avem la îndemână atâtea resurse (mărturii ale victimelor, site-uri cu informații despre ce înseamnă hărțuirea) pentru a ne informa și educa, încă mai aud ”Ei! Fata aia și-a căutat-o singură. De ce a mers pe strada aia și nu pe alta?”.

Cum ne afectează hărțuirea stradală?

Simona Chirciu: Hărțuirea stradală le afectează pe victime în multe feluri, pe termen lung și scurt. Victimele simt frică, furie, umilire. Totodată, se simt dezgustate față de ele însele, se învinovățesc.  Unele renunță la stilul vestimentar preferat, altele renunță la locul de muncă sau la diferite activități care le fac plăcere (jogging-ul, mersul la teatru etc.). În alte țări, unele victime ale hărțuirii stradale s-au sinucis din cauză că nu mai suportau să treacă prin hărțuire. Vorbim, așadar, despre o problemă gravă, nicidecum despre ”flirt și complimente”.

Hărțuirea stradală încalcă dreptul la siguranță, dreptul la expresie și la libertate de mișcare, care sunt niște drepturi fundamentale ale omului. Ca martori/e, dacă nu luăm apărarea victimelor, ajungem să învățăm că hărțuirea este un ”dat” natural în viața femeilor și alegem să nu reacționăm la hărțuire. În felul acesta, victimele învață că sunt singure, că este vina lor pentru ce pățesc, iar persoanele hărțuitoare înțeleg că sunt în siguranță și că sunt liberi să hărțuiască, pentru că nimeni nu le atrage atenția.

Ce este recomandat să faci în relație cu persoana care te hărțuiește? Care sunt pașii pe care trebuie să-i faci dacă ești hărțuit/ă?

Hărțuirea stradală este o practică acceptată în România, așa că prima oară trebuie să înțelegi și să accepți că posibil vor mai exista experiențe de genul. Redau mai jos pașii pe care întotdeauna îi recomand persoanelor care trec prin hărțuire.

Simona Chirciu și Tudorina Mihai la un protest pe tema violenței asupra femeii

Atunci când te decizi să răspunzi persoanelor care te hărțuiesc, asigură-te întâi că ești în siguranță și că nu există pericolul ca acestea sa devină (mai) violente. Primul pas este să te distanțezi fizic de persoanele care te hărțuiesc (la minim 2 pași). Apoi: folosește un limbaj puternic al corpului și un ton ferm (spune-le ca ceea ce au zis/ti-au făcut este gresit sau întreaba-le cu ce scop fac asta), cere-le să se oprească din ceea ce îți spun/ îți fac (îi poți amenința că vei suna la Poliție), nu te scuza, daca sunt martori în jurul tău și simți că e cazul, cere-le ajutorul, implică-te și vorbește despre experiența ta (în grupul de prieteni, în familie, în mediul online), ține minte că niciodată nu ești de vină pentru hărțuirea pe care o suferi.

Care crezi că sunt motivele pentru care victimele hărţuirii stradale refuză să depună plângere împotriva agresorilor?

Simona Chirciu: Din cercetarea pe care am făcut-o în cadrul doctoratului și pe care o voi publica în curând, dar și din lucrul cu victime ale hărțuirii, se pare că cele mai multe dintre ele sunt învinovățite și descurajate de către autorități (în special, polițiști), dar și de către martorii/ ele la hărțuire. Ca victimă, este traumatizant să îți cauți dreptatea și să îți dai seama că ești complet singură, pentru că unii polițiști râd sau banalizează experiența de hărțuire prin care ai trecut, iar martorii dau vina pe tine.

Faptul că hărțuirea în spațiul public nu este încă incriminată reprezintă un obstacol major pentru victime. Polițiștii, chiar dacă sunt sensibili și bine pregătiți, nu pot acționa decât în baza Codului de procedură. În prezent, pentru că hărțuirea stradală nu este recunoscută ca formă de violență și nu este sancționată, poliția poate interveni doar dacă hărțuirea se transformă în agresiune fizică.

Protest pe tema hărțuirii stradale în București

Cum putem crește conștientizarea cu privire la fenomenul hărțuirii stradale?

Simona Chirciu: Putem face asta, fiecare, atât cât putem. Personal, pe lângă cercetare, mă implic în mișcarea Hollaback! România, înființată în 2014. Hollaback! Romania realizează anual acțiuni publice de conștientizare și sensibilizare, dar și strânge mărturii de la victime și martori. Conștientizarea crește atunci când ne asumăm rolul de martori activi – la serviciu, cu prietenii, cu familia să pornim discuții despre hărțuirea stradală deși nu este comod; să ne știm drepturile; să ne educăm copiii; să deconstruim stereotipurile de gen cu fiecare ocazie pe care o avem.

Persoanele publice, formatorii și formatoarele de opinie au un rol important. Ele pot discuta mai mult despre hărțuirea în spațiul public. Doar așa, informația poate ajunge la cât mai mulți oameni.

Cum apreciezi propunerea inițiată pentru modificarea legii 202/2002?

Simona Chirciu: Am lucrat cu Oana Bîzgan și echipa sa pe inițiativa privind sancționarea hărțuirii stradale. Consider că era nevoie de această propunere legislativă și impactul ei asupra societății va fi unul benefic, daca va fi adoptată de către Parlament.

Mi se pare obligatoriu ca politicienele și politicenii să formuleze legi corecte, în beneficiul cetățenelor și cetățenilor. Vreau să închei cu definiția violenței asupra femeilor formulată în Convenția de la Istanbul, pentru a vedea unde trebuie să ajungem, la nivel de legi și acțiuni. Aceasta este definită ca fiind ,,o violare a drepturilor omului și o formă de discriminare împotriva femeilor și face referire la toate actele de violență bazată pe gen care rezultă în, sau e posibil să rezulte în suferință sexuală, fizică, psihologică, economică a femeilor, incluzând amenințări cu aceste acte, coerciție sau deprivare arbitrară de libertate, care se întâmplă fie în viața privată, sau în cea publică” (2011, p. 8).

Sursă foto: Arhiva personală a Simonei Chirciu și 123rf.com

Citește și: 112, spectacolul de teatru care merge la rădăcina violenței asupra femeilor

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News