Spinning-ul, un antrenament intens

De Erika Chivu, pe

Spinning-ul este un tip de antrenament cardio care te ajută să arzi multe calorii şi să-ţi antrenezi muşchii picioarelor. Află unde îl poţi practica şi cât te costă.
Acum că vremea s-a răcit, sportivii amatori se văd nevoiţi să se retragă prin săli. Dacă ciclismul se numără printre sporturile tale preferate, de acum poţi să încerci spinning-ul, un sport care se practică pe bicicleta staţionară. Cu ce diferă de pedalatul normal?

Spinning-ul se practică în grup, sub îndrumarea unui antrenor care impune ritmul şi dă indicaţii privind setarea bicicletelor. În general, se lucrează „pe intervale”, adică viteza şi rezistenţa pe care o opune bicicleta se modifică periodic, aşa încât să lucrezi câteva minute la intensitate scăzută, apoi câteva minute la intensitate mare, şi tot aşa până la sfârşitul antrenamentului.

Uneori va fi nevoie să te ridici în picioare, sprijinindu-te pe ghidon şi pedale. Bineînţeles că fiecare poate să lucreze în ritmul său dacă cel impus de antrenor este prea solicitant.

Unele săli pun şi o muzică motivantă, ca să facă şedinţa mai plăcută, altele au instructori care te încurajează permanent.  

Spinning-ul este un antrenament cardio foarte intens, care îţi ridică pulsul şi te ajută să arzi până la 500 de calorii într-o oră, în funcţie de intensitatea cu care lucrezi. În acelaşi timp îţi solicită şi muşchii picioarelor. Este un antrenament care te poate ajuta indiferent de vârsta sau forma fizică pentru că, deşi există un instructor, tu eşti cea care alege ritmul. Când eşti foarte obosită poţi să micşorezi intensitatea şi viteza până când îţi revii, dar fără a te opri.

Pe de altă parte, nu este un sport pe care să-l practici zilnic pentru că îţi solicită foarte mult genunchii şi spatele, deci există posibilitatea unor accidentări. Mare parte din ele se pot preveni printr-o poziţie corectă în timpul antrenamentului, deci este bine să ceri ajutorul instructorului, care îţi va arăta cum să ajustezi bicicleta în funcţie de nevoile tale.

Unde poţi face spinning, în Bucureşti:

XAN GYM

Bd. Iuliu Maniu, nr. 7, corp U, parter
021.311.47.00
Preţ: abonament lunar nelimitat – 130 lei

CLASS WELLNESS

Calea Floreasca, nr. 91-111
021.316.47.64
Preţ: abonament lunar 12 sedinţe – 300 lei

ANIMAL KINGDOM CLUB

Str. Tăbăcarilor, nr.7
021.33.00.787
Preţ: abonament lunar – 100 lei

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter