Semne că vei face Alzheimer

De Consuela Stratulat, pe Ultimul update Luni, 01 mai 2017, 13:14

Boala Alzheimer esteo afecțiune degenerativă progresivă a creierului, ce cauzează probleme de memorie, gândire și comportament. Simptomele se dezvoltă treptat și se înrăutățesc cu timpul, ajungând să afecteze viața bolnavului. Alzheimer este cea mai comună formă de demență și nu este o parte normală a procesului de îmbătrânire. Cercetătorii au descoperit semne timpurii, care anunță apariția bolii cu 25 de ani înainte de apariția pierderilor de memorie.
Un studiu efectuat de o echipă de cercetători de la Școala de Medicină a Universității Washington a scos la iveală faptul că există câteva semne care anunță că o persoană va face Alzheimer. Oamenii de știință au analizat 128 de indivizi din familii în care exista riscul apariției bolii și au descoperit că semnalele pot fi detectate în lichidul spinal și prin scanarea creierului. Descoperirile îi ajută pe medici să înțeleagă cum evoluează boala, pentru a găsi noi tratamente.

Semne timpurii de Alzheimer

Cel mai timpuriu simptom reprezintă o scădere a nivelului de lichid spinal și poate fi detectat cu 25 de ani înainte de apariția primelor semne ale bolii. Cu 15 ani înainte ca o persoană să aibă pierderi de memorie, cercetătorii pot observa semne pe creier care să anunțe boala, prin scanarea acestuia.
Un alt simptom de Alzheimer îl reprezintă o reducere a nivelului de glucoză utilizat de creier și ușoare probleme de memorie ce pot apărea cu 10 ani înaintea simptomelor evidente.
„În creierul bolnavului se produc o serie de schimbări cu zeci de ani înainte ca boala Alzheimer să poată fi observată de pacienți ori familiile acestoria, iar aceste evenimente pot oferi un calendar al debutului simptomatic. Pe măsură ce aflăm mai multe despre originea bolii Alzheimer, pentru a găsi tratamente preventive, aces calendar este extrem de valoros pentru tratamente experimentale”, susține dr. Randal Bateman, profesor de neurologie la Școala de Medicină de la Universitatea Washington, pentru „The Telegraph”.
Foto Shutterstock.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter