Sănătate: Cum scapi de alergii? 3 soluţii!

De Libertatea pentru femei, pe

Numai ce ieși un pic la iarbă verde, că strănuți și nasul începe să-ți curgă? Alergia, bat-o vina! Dar, din fericire, există și câteva plante care îi pot veni de hac.
Persoanele care au afecţiuni pulmonare pe fond alergic (rinită alergică, astm bronşic alergic) ar putea respira mai bine cu ajutorul unei combinații de tinctură de trei-fraţi-pătaţi, urzică, brusture, lavandă şi coada-şoricelului. Se ia câte o linguriță în 50 ml de apă, de trei ori pe zi, timp de trei săptămâni.

►Trei-frați-pătați, cel mai eficient antialergic

Trei-frați-pătați este cunoscută pentru efectul puternic antialergic și depurativ. Ceaiul se prepară după cum urmează: se pun într-un vas de sticlă sau porțelan, cu 500 ml apă plată, patru lingurițe de plantă mărunțită și se lasă la macerat, la temperatura camerei, de seara până dimineața. Se strecoară și peste planta rămasă se toarnă 500 ml apă clocotită, după care se lasă o jumătate de oră. Se strecoară și se combină cu maceratul. Preparatul se bea pe parcursul unei zile. Cel mai indicat este să faci tratamentul timp de trei săptămâni.

►Urzica, detoxifiere la început de vară

Urzica are și ea calități depurative și, de aceea, este de ajutor și în alergiile respiratorii. Reduce frecvența și intensitatea erupțiilor alergice pe piele și a reacțiilor alergice la alimente. Dacă nu ai făcut o cură cu urzici astă-primăvară, nu este timpul pierdut. O poți consuma sub formă de pulbere, din care se ia câte o linguriță de patru ori pe zi, timp de două luni, cu două-trei săptămâni pauză. În caz de rinită alergică acută, poți lua 6 lingurițe pe zi. Mai poți utiliza și tinctura de urzici, câte o linguriță în puțină apă, de trei ori pe zi, timp de trei săptămâni. Se face o pauză de două săptămâni, după care, dacă este nevoie, se reia.

REMEDIU EXOTIC

Adhatoda Vasica (adulsa) este o plantă din India care conține substanțe antialergice și este folosită în medicina tradițională de mii de ani. Frunzele și rădăcinile ajută și în caz de bronșită, astm, tuse cronică și apnee. Se găsește la noi sub formă de preparate în farmacii și în magazinele cu produse naturale.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter