Cum să alegi corect ceaiul verde

De Lumea Femeilor, pe

Bun pentru slăbit, anticancer, antiîmbătrânire… Ceaiul verde are toate calităţile unei băuturi miraculoase. Află tot ce trebuie să ştii pentru a profita la maximum de efectele sale.
Diferenţa dintre ceaiul verde şi cel negru se află în modalitatea de uscare a frunzelor. O dată recoltate, frunzele de ceai negru sunt etalate în aer liber, timp de mai multe ore. Ele se oxidează înainte de a fi uscate. Această etapă distruge o parte din antioxidanţi. Ceaiul verde se obţine prin uscarea frunzelor imediat ce au fost culese, astfel încât nu există fermentaţie, iar antioxidanţăii îşi păstrează intacte calităţile.
Sănătate – 10 motive pentru care trebuie să bei ceai verde

Ce beneficii are ceaiul verde

O treime din greutatea frunzei conţine antioxidanţi. Are rol stimulant, drenant. Compuşii săi luptă împotriva bolilor neurodegenerative şi cardiovasculare, cancer, obezitate, colesterol, hiper-tensiune. Teina conţinută creşte metabolismul bazal (se ard mai multe calorii în repaus).

Cum se prepară corect ceaiul verde

Utilizează apă plată de izvor sau filtrată. Ceaiul verde chinezesc sau indian se infuzează 2-4 minute în apă la 75 de grade Celsius. E bine ca mai întâi să clăteşti frunzele cu apă clocotită, pe care să o arunci apoi. Frunzele de ceai japonez, mai delicate, se infuzează între 30 de secunde şi 2 minute, în apă la 60-75 de grade. Dacă ceaiul e amar, apa a fost prea fierbinte.

Cum să eviţi insomnia dacă bei ceai verde seara

Teina din ceai şi cafeina din cafea au aceeaşi moleculă. Dar cea din ceai e mai puţin excitantă, graţie unor substanţe care îi anihilează efectul. Evită să bei ceai după ora 16,00 dacă reacţionezi astfel sau scoate-i teina. Lasă la infuzat 1 minut (teina se eliberează în primele secunde), aruncă apa şi infuzează din nou, cel puţin 3 minute, pentru o bună eliberare a taninilor.

Info plus: Din 2007 U.E. a  înăsprit normele privind ceaiurile de import, pentru eliminarea pesticidelor. Ceaiul provenind din zona de munte e mai puţin tratat faţă de cel de la câmpie.
Ţie îţi place ceaiul verde?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter