Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 13 ianuarie 2023, 11:58

Descoperă cele mai puternice plante medicinale, cu proprietăți tămăduitoare complexe, folosite încă din Antichitate pentru o serie largă de afecțiuni, dureri și boli cronice. Află care sunt beneficiile lor pentru sănătate și cum le poți folosi.

Avem sute de plante medicinale care cresc în flora spontană din România. Iată câteva dintre cele mai puternice și populare plante medicinale, ale căror beneficii sunt cunoscute din moși strămoși. Proprietățile lor vindecătoare au fost demonstrate prin studii științifice și multe dintre ele sunt folosite azi în tratamente eficiente pentru diverse boli de stomac, de rinichi, de fica sau, de inimă și chiar pentru tratamentele antitumorale.

Cuprins

Albăstrea (Centaurea cyanus)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Confundată uneori cu cicoarea, albăstreaua este o plantă anuală, cu flori albastre deosebit de frumoase, care se recoltează în scopuri medicinale când sunt complet înflorite, în luna iulie.

Albăstreaua are efecte calmante, diuretice și astringente. De asemenea, combate dezvoltarea bacteriilor la nivelul pielii, calmează iritațiile, are efect emolient și antiinflamator.

Uz extern – cataplasmele și compresele cu decoct din albăstrele sunt folosite pentru conjunctivite, inflamații ale pleoapelor, pentru iritații și afecțiuni locale ale pielii, ulcerații sau ihtioză.

Uz intern – ceaiurile și decocturile din albăstrele sunt recomandate pentru viroze, stări febrile, boli  ale rinichilor, boli ale aparatului urinar și inflamații ale mucoasei gastrice.

Aloe vera (Aloe vera)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Plantă suculentă deosebit de apreciată în medicină și cosmetică, aloe vera este una dintre cele mai puternice plante medicinale. Are 75 de substanțe active benefice, iar gelul sau sucul de aloe vera au proprietăți calmante, antibacteriene, antiinflamatoare, antiseptice, analgezice și antioxidante.

Uz extern – gelurile și cremele pe bază de aloe vera sunt tratează și vindecă numeroase boli de piele, inflamații, iritații și arsuri și protejează pielea de efectul radiațiilor solare. Extractul de aloe vera întinerește pielea, o menține elastică și hidratată, combate apariția de pete negre și ciuperci de piele.

Uz intern – sucul de aloe vera, tincturile și maceratul de aloe vera mențin sănătatea orală, calmează durerile gastrice, îmbunătățesc tranzitul intestinal, combat anemia, ajută imunitatea organismului.

Armurariu (Silybum marianum)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Armurariul este una dintre cele mai bune plante medicinale pentru protecția ficatului și a inimii. Datorită concentrației mari de silimarină și antioxidanți, extractul de armurariu are efecte hepatoprotectoate, cardioprotectoare și de prevenire a unor forme grave de cancer.

Semințele de armurariu sunt folosite pentru remedii împotriva toxinelor, pentru regenerarea și protecția ficatului, pentru combatarea colesterolui și protejarea inimii. Studiile recente au arătat că poate fi de ajutor în combaterea cancerului. Pe de altă parte, extractul de armurariu este benefic pentru controlul glicemiei și ar putea fi benefic în tratamentele pentru prevenirea unor boli degenerative precum Parkinson și Alzheimer.

Arnica (Arnica montana)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

O mică floare de munte, cu petale galben-portocalii, arnica este cunoscută din vremuri vechi pentru capacitatea ei de a calma durerile musculare și de a vindeca echimozele și țesuturile degerate sau tumefiate.

Datorită flavonoidelor și uleiurilor eterice benefice, extractul de arnică se folosește pentru orice lovitură, inflamație sau iritație a pielii, pentru durerile musculare, pentru întinderile musculare și pentru tendinite. Uleiul de arnică poate reduce aspectul de vene sparte, acele vinișoare roșii care apar pe obraji, mâini sau pe decolteu. Cremele, gelurile și uleiul de arnică se folosesc doar pentru uz extern, pe piele.

Vezi şi arnica- beneficii și remedii pe bază de arnică!

Brusture (Arctium lappa)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Cunoscut din Antichitate, brusturele este una dintre cele mai răspândite și folositoare plante medicinale din lume. Pentru remediile naturiste se folosește rădăcina de brusture care are efecte antibacteriene, antifungice, diuretice și detoxifiante.

Rădăcina de brusture este crocantă și dulceagă, fiind folosită în multe zone ale lumii în bucătărie, în salate și fierturi de legume. Brusturele este un diuretic natural și ajută rinichii, ajută la scăderea glicemiei în sânge, previne și combate infecțiile, ameliorează artrita, elimină infecțiile urinare, ajută în caz de afecțiuni hepatice, curăță toxinele din sânge, combate iritațiile și infecțiile din gât în cazul răcelilor și gripelor de sezon.

Busuioc (Ocimum basilicum)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Cunoscut mai degrabă pentru parfumul lui deosebit și folosit în ritualurile bisericești, busuiocul este una dintre cele mai folositoare plante medicinale. De la busuioc se pot folosi crenguțele înflorite, cele mai bogate în uleiuri volatile și substanțe active.

Numeroase studii au demonstrat că ceaiurile și tincturile de busuioc au proprietăți antiinflamatoare, antioxidante și revigorante. Busuiocul este folosit pentru ameliorarea stărilor de greață și în caz de balonare, este benefic în perioadele stresante, calmează stările de anxietatea și nervozitate. De asemenea, are efecte benefice asupra circulației, reduce glicemia și colesterolul, are un rol important în combaterea accidentelor vasculare și previne înmulțirea bacteriilor. Vara, uleiul esențial de busuioc calmează și vindecă ciupiturile de insecte.

Cătina (Hippophae rhamnoides)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Cunoscută din Antichitate pentru numeroasele ei beneficii și pentru concentrația mare de vitamina C și betacaroten, cătina este o adevărată comoară de aur în medicina naturistă. Este un arbust originar din Asia, cu fructe albe și portocalii, dar este răspândit în Europa de câteva mii de ani. În medicină și cosmetică se folosesc îndeosebi fructele, dar și mugurii sau scoarța de cătină.

Cătina are efect stimulator, depurativ, antioxidant, antiinflamator, cicatrizant, emolient și efect protector la nivelul celulelor hepatice.

Un intern: cătina este recomandată în tratamentul alternativ al afecțiunilor hepatice, endocrine, digestive, gastroduodenale și ulcerelor. De asemenea, combate anemia și reface energia organismului în perioadele de convalescență. Cătina are un efect benefic și asupra arterelor, împiedicând depunerile de grăsimi nesănătoase. Datorită proprietăților antibacteriene și antivirale, cătina este indicată în gripe și viroze, în inflamații ale sinusurilor și gâtului.

Uz extern: cătina este folosită pentru tratarea eczemelor, urticariilor, dermatitelor și erupțiilor cutanate.

Ciuboțica cucului (primula officinalis)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Floare de primăvară, care crește la câmpie și la deal în flora spontană, ciuboțica cucului  se folosește în scop terapeutic de mii de ani. Florile, rizomii și frunzele acestei plante sunt folosite pentru diverse tincturi, decocturi și siropuri. Ciuboția cucului are efecte calmante, cicatrizante, emoliente, antispastice și efect de fluidizare al secrețiilor bronșice.

Ciuboțica cucului este recomandată în caz de afecțiuni gastrice, rinite, stări febrile, insomnii, vărsături, cefalee, litiază urinară, pneumonie sau laringită. Are, totodată, și un efect benefic asupra tensiunii arteriale în cazul persoanelor care suferă adesea de fluctuații mari ale tensiunii.

Coada Șoricelului (Achillea millefolium)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Plantă din flora spontană, ușor de găsit după frunzele ei crețe și floricelele mici și albe, coada șoricelului crește la câmpie și la deal, pe marginea drumurilor și la marginea luncilor. Are efecte antiseptice, astringente, antiinflamatorii, calmante, cicatrizante, hemostatice și diuretice.

Coada șoricelului este folosită pentru refacerea celulelor hepatice, previne formarea de pietre la rinichi, combate infecțiile, stările de greață și spasmele gastrice.

Ceaiurile și decocturile de coada șoricelului sunt indicate pentru protecția ficatului, pentru o mai bună eliminare a toxinelor din organism, pentru combaterea inflamațiilor, pentru îmbunătățirea digestiei, pentru vindecarea mai rapidă a rănilor și afecțiunilor oculare, pentru echilibrarea sistemului hormonal și a tensiunii arteriale.

Gălbenele (Calendula officinalis)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Aceste flori galbene și discret parfumate, ușor de recunoscut de către toți cei care folosesc plantele medicinale, sunt ușor de cultivat și sunt bogate în numeroase substanțe active, benefice pentru sănătate.

Gălbenelele sunt cunoscute pentru efectul lor calmant, antibacterian, cicatrizant, emolient, regenerant, antiseptic, antispasmodic, antiinflamator, sedativ, carminativ și coleretic (stimulează secreția bilei).

Ceaiul și decoctul de gălbenele sunt indicate în viroze, răceli, inflamații ale sinusurilor și gâtului, în afecțiuni gastrice și duodenale, ulcere și colite, probleme hepatobiliare, patologii cardiovasculare și ale sistemului nervos central, tulburări menstruale, infecții genitale.

Mușețel (Matricaria recutita)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Recunoscut ușor după florile lui mici, delicate, albe, cu centrul galben, mușețelul crește spontan și câmpie și la deal, fiind larg răspândit în toată lumea și apreciat din cele mai vechi timpuri.

Florile de mușețel au proprietăți terapeutice complexe: analgezice, antiseptice, antiinflamatoare, antihistaminice, cicatrizante, gastrice, antiseptice, imunostimulatoare și tonice.

Preparatele cu mușețel ajută la vindecarea leziunilor și inflamațiilor, calmează durerile gastrice, protejează intestinele și ficatul, protejează și mucoasa bucală și vindecă aftele dureroase, ajută la relaxare nervoasa si impiedica dezvoltarea formațiunilor ulceroase. De asemenea, ceaiul de mușețel este recomandat în viroze și gripe, pentru decongestionarea căilor respiratorii și combaterea infecțiilor sistemului respirator.

Păpădia (Taraxacum officinale)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Păpădia este larg răspândită și crește spontan aproape în orice zonă din țară, mai puțin pe înălțimile munților. Este una dintre cele mai populare plante medicinale vechi. De la păpădie, se pot folosi și frunzele, dar florile sunt cele mai bogate în substanțe active. Principala substanță activă este taraxacina – principiu amar cu acțiune diuretică.

Florile de păpădie mai au proprietăți diuretice, tonice, colerice și vitaminizante. De asemenea, aceste flori au efect detoxifiant și calmant. Ele ajută la eliminarea surplusului de apă, pot mări cantitatea de urină și ajută rinichii și vezica să funcționeze mai bine, împiedică depunerile de colesterol pe pereții vaselor de sânge, favorizează secrețiile biliare, previn colitele și constipația, previn balonările și ajută digestia.

Pătlagina (plantago major)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Este una dintre cele mai vechi plante medicinale folosite pentru tratarea rănilor și infecțiilor, iar efectele ei rapide sunt binecunoscute. Din vremuri vechi, frunzele de pătlagină erau folosite pentru infecții, sângerări, inflamații, febră, tuse și dureri mari de stomac.

Frunzele de pătlagină sunt bogate în substanțe activi și acizi benefici care au proprietăți antiinflamatoare, antibacteriene, antivirale, antitusive și antidiareice. Studiile din zilele noastre au demonstrat că pătlagina ajută și la controlul glicemiei din sânge și este recomandată celor care suferă de diabet.

Ceaiul de pătlagină este indicat în cazul răcelilor și virozelor persistente, în cazul infecțiilor sinusurilor și guturaiului. Zdrobite și înmuiate cu apă fierbinte, frunzele tari de pătlagină se pot aplica direct pe răni, julituri și infecții, dezinfectate în prealabil, deoarece ele grăbesc vindecarea. Frunza de pătlagină zdrobită între degete se poate folosi, vara, pentru a reduce inflamația după ciupiturile de insecte, și are un efect calmant și antibacterian imediat.

Rostopasca (Chelidonium majus)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Este cunoscută după florile ei galbene cu patru petale și după lăptișorul alb care apare imediat ce ai rupt o frunză sau o tulpină cât de mică. Dar cel mai bine este cunoscută rostopasca drept buruiana care vindecă negii. Însă nu este o simplă buruiană, chiar dacă este atât de răspândită pe la noi. Este una dintre cele mai eficiente plante medicinale.

Conform studiilor de laborator, frunzele de rostopască au efect antibacterian, antiinflamator, antispastic, antiseptic, cicatrizant, expectorant, diuretic și regenerant. Ele sunt recomandate în caz de colită, afecțiuni ale ficatului și stomacului, în caz de hepatită, în tratarea dermatitelor. De asemenea, sunt de ajutor pentru producția de bilă și pentru ameliorarea durerilor musculare și reumatice. Tinctura sau sucul proaspăt de rostopască tratează negii dureroși.

Salvia (salvia officinale)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Salvia este cunoscută drept o plantă miraculoasă și tămăduitoare din timpuri vechi. Era folosită pentru tot felul de leacuri, dar și în poțiunile magice pentru tinerețe, sănătate și vitalitate. Este una dintre cele mai eficiente plante medicinale cunoscute.

Salvia are efecte antibacteriene, antiinflamatoare, antiseptice, calmante și regenerante. Ea este folosită pentru afte, gingivite, stomatite, infecții în gât, pentru abcese dentare, dar și pentru acnee.

Ceaiul de salvie este benefic în cazul celor care suferă de diabet, bronșite, probleme de ficat, dischinezie biliară sau pentru cei care au probleme cu transpirația excesivă. Uleiul de salvie combate căderea părului, îmbunătățește circulația sângelui, dacă este folosit pentru masaj, și combate celulita.

Traista Ciobanului (Capsella bursa-pastoris)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

Recoltată pentru florile ei bogate în substanțe benefice sănătății, traista ciobanului pare o buruiană, dar este o plantă cu multe calități tămăduitoare. Are proprietăți antihemoragice, hemostatice, astringente, analgezice, hipotensive, vasoconstrictoare, antiinflamatoare și antitumorale.

Traista ciobanului este folosită în caz de hemoragii, enterocolite, dureri de stomac, hipertensiune, arteroscleroză, angină pectorală, hemofilie, hemoragii uterine, cistite, litiază renală, dizenterie. Această plantă poate regla menstruația și ciclul menstrual, poate ajuta la permeabilitatea capilarelor și poate preveni răspândirea anumitor celule tumorale.

În uz extern, ea este folosită pentru răni, arsuri, varice, hemoragii nazale, hemoroizi, bube dulci, dureri de sâni.

Urzica (Urtica dioica)

Plante medicinale. Cele mai cunoscute plante de leac și beneficiile lor

urzica plante medicinale străvechi

Ceaiurile și tincturile din urzici sunt leacuri bune pentru multe boli și dureri și sunt cunoscute din vremuri vechi. Urzile susțin imunitatea organismului, conferă energie datorită concentrației mare de vitamine și minerale, îmbunătățesc activitatea cardiacă, fluidizează circulația sângelui, curăță rinichii, ajută digestia, combat bacteriile, ameliorează durerile musculare și articulare și îți ridică tonusul când ești răcită.

Urzicile au multe beneficii care au fost dovedite de știință. Ele se numără printre cele mai complexe plante medicinale, folosite în multe afecțiuni. În plus, datorită vitaminei K, urzicile ajută la coagularea naturală și rapidă a sângelui în caz de hemoragii și răni. Urzicile grăbesc cicatrizarea și vindecarea plăgilor, ajută la regenerarea pielii, stimulează creșterea părului și combat tot felul de afecțiuni ale pielii, de la mătreață și dermatite, la diverse inflamații și iritații locale.

foto: wikipedia/shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter