De ce este periculoasă o geantă prea grea

De Erika Chivu, pe

Având în vedere că o poşetă normală cântăreşte în medie trei kilograme, nu e de mirare că jumătate din femei au dureri şi alte probleme din cauza genţii prea grele.
Chiar dacă nu îţi dai seama, o geantă grea de două-trei kilograme îţi afectează foarte mult postura şi mersul, anunţă Daily Mail. Efectele au fost studiate la un institut de medicină sportivă pe o femeie al cărei mers a fost analizat cu şi fără geantă pe umăr. Iată ce s-a constatat.

Gâtul are de suferit

Când ţii ceva greu pe un umăr, ai tendinţa de a apleca capul în partea opusă ca să compensezi. În timp, asta duce la dureri şi spasme musculare la nivelul gâtului. Aşa se explică de ce uneori te trezeşti cu gâtul „înţepenit”.

Coloana şi umerii în pericol

Umărul pe care duci geanta este uşor ridicat şi rotit către spate, iar cel liber este aplecat într-o parte. Această postură afectează muşchii spatelui, care obosesc şi prezintă spasme. Cum aceiaşi muşchi sunt responsabili cu susţinerea coloanei vertebrale, când ei obosesc postura se schimbă şi începi să stai „cocoşată”. Drept urmare, poţi avea probleme cu coloana şi cu nervii spinali.

Braţele şi picioarele

Braţul de pe partea care duce geanta rămâne nemişcat când mergi ca să ţină geanta pe loc şi în echilibru.  Dar normal este ca braţele să se mişte înainte şi înapoi, iar când unul din ele e nemişcat, mersul devine greoi şi e mai dificil să-ţi păstrezi echiibrul.

Poate că pare ciudat, dar până şi picioarele au de suferit când cari o geantă plină. Greutatea îţi schimbă mersul, îţi schimbă centrul de greutate, deci modifică şi forţele care acţionează la nivelul scheletului. Anumite articulaţii sunt mai solicitate decât altele şi pot apărea dureri.

Ce sa faci pentru ca geanta să nu-ţi mai dea dureri

– Ţine cât mai puţine lucruri în geantă, iar când trebuie să duci mai multe, distribuie greutatea în mod egal pe cele două părţi ale corpului. Ideal este să înlocuieşti geanta cu un rucsac.

– Dacă pui greutate mare într-o singura geantă, schimbă adesea umărul pe care o duci şi alege un model cu mânerul cât mai lat ca să fie mai comod pentru umăr.

– Chiar dacă nu sunt la modă, borsetele care se prind în jurul taliei sunt mult mai sănătoase fiindcă aduc greutatea în apropierea centrului tău de greutate care este la nivelul pelvisului.

– De asemenea sunt mai sănătoase genţile tip poştaş, trecute peste piept, în diagonală. Totuşi, breteaua trebuie să fie cât mai scurtă pentru ca greutatea să nu se balanseze.

– Nu îşi imagina că este mai bine să duci geanta pe antebraţ. Să susţii aşa de mult timp o greutate cu ajutorul bicepsului poate provoca dureri musculare, mai ales când cotul este îndoit la 90 de grade.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter