Medicina indiană te ţine în formă. Vezi care e dosha ta!

De Libertatea pentru femei, pe

„Mai bine previi, decât să vindeci”, spune un proverb. Același lucru îl sugerează medicina indiană, care are recomandări și pentru cei sănătoși ca să-și păstreze echilibrul.
Dr. Cristina Răduță, medic specialist în medicină de familie, cu competențe în ayurveda, apifitoterapie și acupunctură, ne-a explicat mai multe despre ce presupune prevenirea și terapia bolilor în medicina indiană (ayurveda). Tradiția ayurvedică susține faptul că orice om are o amprentă energetică unică, adică o anumită combinație de caracteristici fizice, mentale și emoționale. Calea spre sănătate este diferită pentru fiecare persoană. Sistemul ayurveda presupune cunoașterea a trei tipuri constitutive, fiecare cu propriile dezechilibre sau predispoziții la boli. Există și oameni care nu aparțin 100% unui tip, ci reprezintă o combinație între acestea. Portretul exact ți-l poate alcătui doar specialistul, dar, până atunci, iată, pe scurt, cum le recunoști.

►Tipul Vata: slab, cu oase subţiri, musculatură slab dezvoltată. Este fie prea înalt, fie prea scund. Are apetitul și digestia neregulate, nu are senzație de sete. Se îngrașă și slăbește ușor. Este creativ, entuziast, are imaginație bogată, dar și tendinţa spre labilitate psihică. Voința este slabă.

►Tipul Pitta: atletic, dezvoltat armonios. Are metabolismul și digestia rapide. Transpiră mult și nu suportă căldura. Se poate odihni bine dormind puțin. E liderul perfect, inteligent, pasional, are voința puternică și o memorie foarte bună. E coleric, poate fi foarte încăpățânat, autoritar și critic.

►Tipul Kapha: robust, cu osatură puternică. Metabolismul și digestia sunt lente, e predispus la obezitate. Îi place să doarmă mult. E tolerant, calm, stabil emoțional, iubitor și sentimental. Se mobilizează greu, dar, când o face, e tenace și perseverent. Are înclinație spre dependență afectivă.

PLANTE INDICATE PENTRU FIECARE TIP:

VATA: ghimbir proaspăt, susan, semințe de in, scorțișoară, chimen, lemn dulce.
PITTA: gențiană, trandafir, mentă, coriandru, zmeur.
KAPHA: piper, ghimbir uscat, semințe de muștar, ardei iute, cuișoare, angelică.

RECOMANDĂRI PENTRU O VIAțĂ SĂNĂTOASĂ

VATA:
► nu sări peste mese și dormi opt ore;
► evită alimentele uscate (biscuiți, sărățele, produse de patiserie), deshidratate (musli), floricele de porumb;
► consumă zilnic doi litri de lichide, preferabil calde;
► evită curentul, mersul îndelungat pe jos, mediul foarte zgomotos;
► consumă alimente cu gust dulce, sărat sau acru.
PITTA:
► nu mânca prea mult;
► nu condimenta excesiv mâncarea;
► evită alimentele fierbinți, prea uleioase, prăjelile, conservele;
► evită expunerea prelungită la soare;
► evită servirea mesei în timp ce faci și altceva (te uiți la televizor, citești etc.) sau dacă ești nervoasă;
► consumă alimente cu gust dulce, amar sau astringent.
KAPHA:
► nu trebuie să neglijezi exercițiile fizice;
► evită somnul prelungit sau după ce ai mâncat;
► scapă de obiceiul de a mânca între mese;
► nu mai consuma alimente după apusul soarelui;
► consumă alimente ușoare, uscate, cu gust picant, amar sau astringent;
► o parte importantă din hrană trebuie să fie neprelucrată termic.

TRATAMENT COMPLET

Identificarea corectă a tipului constituțional al unui om sănătos poate duce la alegerea corectă a unui set de reguli de viață, la o dietă adecvată și plante medicinale care să îl ajute să prevină bolile. Pentru cel cu probleme de sănătate este necesară identificarea tipului de dezechilibru, în funcție de care se recomandă rețete personalizate din plante, și anumite metode de detoxifiere. Ayurveda tratează eficient bolile de inimă, ateroscleroza, hipercoleteromia, tulburările digestive, depresia, tulburările de menopauză etc.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter