GHIDUL plantelor medicinale: Cum te ajută ele?

De Libertatea pentru femei, pe

AFLĂ CARE SUNT PRINCIPALELE PROPRIETĂŢI ALE PLANTELOR ȘI CUM POŢI SĂ LE FOLOSEȘTI
 

SOIA (GLYCINE HISPIDA)

Uleiul de soia este recomandat pentru scăderea colesterolului. Este aliment ideal pentru diabetici, pentru cei care suferă de reumatism, gută şi pentru convalescenţi. Este indicat şi în astenii nervoase şi surmenaj fizic şi intelectual.

Uz intern: Se recomandă folosirea pentru prepararea mâncării a uleiului de soia, fără alte grăsimi, pe o perioadă de cel puţin două-trei săptămâni. Se mai poate consuma sub formă de „lapte de soia”, care se prepară din 150 g seminţe de soia puse la înmuiat într-un litru de apă, timp de 32 de ore. Se ia partea limpede de la suprafaţă şi se filtrează. Se consumă în aceeaşi zi. Peste seminţe se mai poate pune încă o dată apă și se repetă pașii de mai sus.
Când o recoltezi: Se culege în momentul formării boabelor în păstăile de pe tulpina principală.

SOVÂRV (ORIGANUM VULGARE)

Uleiul esenţial de sovârv are acţiune antispastică asupra musculaturii netede şi sedativă asupra sistemului nervos central, în special asupra centrilor respiratori. Preparatele din sovârv au acţiune tonic-amară, diuretică, imunostimulatoare, astringentă şi carminativă. Au şi acţiune antiseptică. Se recomandă în infecţii respiratorii şi stomacale, traheite, bronşite, colite, gastrite anacide.

Uz intern: Se recomandă sub formă de infuzie concentrată, preparată din trei linguri de plantă la o cană cu apă. Se beau trei-patru linguri de infuzie înaintea meselor principale. Se poate prepara şi o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se beau două-trei căni pe zi, îndulcite cu miere.
Când îl recoltezi: Se culege vara, în lunile iulie-august.

SPÂNZ (HELLEBORUS PURPURASCENS)

Stimulează activitatea inimii. Administrat pe cale externă sau injectabilă, ajută la eliminarea durerii în caz de artroză, spondiloză, reumatism, dureri de cap sau migrene.

Uz intern: Extractul de spânz este iritant, drastic purgativ și stimulează contracţiile musculaturii uterine. Dacă nu este bine dozat, poate da intoxicații grave, care se manifestă prin salivaţie abundentă, greaţă, vărsături repetate, dificultăţi la înghiţire, dureri abdominale, diaree, ameţeli, senzație de greutate exagerată a capului, sughiţ, tremurături, convulsii, slăbirea pulsului, somnolenţă. De aceea, este indicat doar sub formă de produse farmaceutice, sub supraveghere medicală.
Uz extern: intră în compoziţia unguentului Boicil.
Când îl recoltezi: Chiar dacă se găsește la noi, din cauza toxicității, este bine să-l folosești doar sub formă de produse farmaceutice.

SPANAC (SPINACIA OLERACEA)

Este un excelent remineralizant, vitaminizant, laxativ şi depurativ, fiind recomandat, mai ales, în cura de detoxifiere de primăvară. Este deosebit de util ca antianemic, pentru convalescenţi şi în hemoragii. Acţionează şi ca activator al secreţiei pancreatice. Este uşor hipotensiv, tonic cardiac, stimulează secreţiile gastrice, pancreatice, biliare şi favorizează creşterea. Este contraindicat în artrite, pietre la rinichi, reumatism și gută.

Uz intern: Se consumă ca atare, proaspăt, în salate sau gătit. Se mai pot bea 100 ml de suc proaspăt de spanac înainte de masă.
Uz extern: cataplasme cu frunze prăjite în ulei, călduțe, se aplică pe plăgi.
Când îl recoltezi: Frunzele se culeg când sunt tinere și fragede, primăvara sau la începutul verii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter