Faci sport? Află cum poţi arde mai multe calorii

De Erika Chivu, pe

Chiar dacă faci deja sport pentru a te menţine în formă, există modalităţi prin care poţi mări numarul de calorii arse într-o zi. Află care sunt acestea!
Înviorarea de dimineaţă

Dacă antrenamentul tău principal nu este de dimineaţă, poţi face puţină mişcare imediat după micul dejun. 10 minute sunt de ajuns. Şi nici măcar nu trebuie să faci un efort intens. Ajunge să mergi pe jos, în ritm rapid sau să dansezi pe muzica ta preferată. Astfel îţi începi ziua plină de energie, iar metabolismul tău devine mai rapid, deci arzi mai multe calorii pe parcursul zilei.

Antrenament cu partener

E mai uşor şi mai plăcut să faci sport în compania unui prieten. Iar dacă acest prieten este şi mai în formă decât tine, antrenamentul poate fi o adevarată provocare. Când eşti nevoită să te ţii după altcineva, consumi mai multe calorii.

Pauza de sărit coarda

De-a lungul zilei, ia câteva pauze scurte în care să… sari coarda. Multe dintre noi nu putem face asta (cum ar fi să sari coarda prin birou?), dar dacă există posibilitatea să o faci, ar fi o modalitate excelenta de a câştiga energie şi de a pierde calorii.  Poţi să faci şi altfel de mişcare, de exemplu o plimbare scurtă, dar în ritm rapid.

Exerciţii noi

Din când în când, schimbă tipul de activitate cardio. Dacă îţi place să pedalezi pe bicicletă, de câteva ori pe săptămână, fă o alergare sau o şedinţă de tae-bo. Sigur că orice activitate cardio este bună, dar după un timp corpul tau se obişnuieşte cu mişcările pe care le face şi exerciţiile devin mai puţin eficiente. Ideal ar fi ca tot timpul să alternezi activităţile: luni pedalezi pe bicicletă, marţi alergi pe bandă, miercuri faci aerobic, joi înoţi. Astfel nu numai că arzi mai multe calorii dar şi reduci riscul accidentărilor provocate de suprasolicitare.
 
Antrenament „pe intervale”

Dacă faci exerciţii cardio, introdu în antrenamentele tale, metoda numită „interval training”.  Asta înseamna să alternezi exerciţiile de intensitate mare cu  cele de intensitate moderată sau redusă. Poţi face o încălzire de cinci minute, după care lucrezi la intensitate maximă doua-trei minute sau chiar mai puţin, în funcţie de forma ta fizică. Apoi te odihneşti cinci minute, măreşti intensitatea în urmatoarele două-trei minute şi tot aşa.

Mini-triatlon

Să pedalezi 30 de minute continuu este plictisitor. Aşa că pedalează 10 minute, aleargă 10 minute, apoi înoată 10 minute. Bineînşeles că poţi alege şi alte activităţi, în funcţie de preferinţe şi posibilităţi. Important este să faci mai multe sporturi la un singur antrenament pentru că aşa arzi mai multe calorii.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter