Cărbunele vegetal tratează numeroase afecţiuni

De Unica.ro, pe

De mii de ani, cărbunele vegetal este folosit cu succes de către medicina populară în tratarea diverselor boli. Este o metodă ieftină şi rapidă de a ameliora, dar şi de a vindeca unele afecţiuni, motiv pentru care până şi în ziua de azi este folosit de către oameni, fie în stare naturală, fie sub formă de comprimate.

Cum se obţine?

În mod normal, cărbunele vegetal se obţine prin arderea unor esenţe lemnoase, precum plopul, eucaliptul, teiul, nucul, cireşul sau mărul, iar jarul rezultat se păstrează într-un vas de metal. În cazul în care nu este la îndemâna ta să faci această operaţiune, găseşti la farmacii pastile de cărbune vegetal.

În ce afecţiuni este indicat?

► Afecţiuni digestive Dacă suferi de ulcer sau gastrită poţi folosi cu încredere cărbunele vegetal. Acesta este un excelent calmant al crizelor de gastrită sau ulcer, deoarece neutralizează aciditatea sucurilor gastrice. Totuşi, nu este deloc indicat „să te foloseşti” de acest remediu pe termen lung. Cum se administrează? Sub formă de pulbere Se ia câte o linguriţă de pulbere de cărbune vegetal care se diluează în jumătate de pahar de apă. Se bea de patru ori pe zi, după masă. Sub formă de comprimate În cazul în care nu ai posibilitatea de a-ţi procura cărbune vegetal în stare naturală, găseşti la farmacie comprimate pe care le iei urmând instrucţiunile de pe prospect.

► Inflamarea ochilor

Pentru că are capacitatea de a calma şi de a reduce inflamaţiile, cărbunele vegetal poate fi folosit cu succes şi în tratarea unor afecţiuni oftalmologice. Cum se administrează? Sub formă de cataplasmă Se amestecă trei linguri de pulbere de cărbune cu apă rece, până se formează o pastă. Se pune pasta respectivă într-o bucată curată de tifon şi se aplică pe ochi. Amestecul se mai poate face şi cu ceai de tei.

► Probleme respiratorii

Cărbunele vegetal are un rol important în atenuarea crizelor de tuse, dar şi a celor de astm. Cum se administrează? Sub formă de pudră Se umezesc cu apă rece două linguri de pudră de cărbune şi se beau pe parcursul a două zile, de câte două ori pe zi, după fiecare masă. De asemenea, se mai poate face un amestec de pulbere de cărbune cu lapte (o lingură de pulbere la 150 ml lapte cald). Se bea din acest amestec tot de două ori pe zi.

► Stări depresive

Primăvara şi toamna, când se instalează cu mai mare uşurinţă astenia, poţi urma o cură cu cărbune vegetal. Cum se administrează? Amestec de cărbune cu apă Se pun într-un pahar cu apă două, trei bucăţi de cărbune. Se lasă de seara până dimineaţa, după care se bea apa, fără a se amesteca. Se pot bea căte două pahare pe zi.

► Alcoolism

Cei care renunţă la alcool resimt, cel mai adesea, o stare de oboseală sau chiar de balonare, motiv pentru care o cură cu cărbune vegetal îi poate ajuta să treacă mai uşor peste aceste inconveniente. Cum se administrează? Amestec de apă cu cărbune Se pune o linguriţă de pudră de cărbune într-o jumătate de cană cu apă. Se lasă de seara până dimineaţa, după care se bea, fără să se amestece. De asemenea, se mai poate amesteca pulberea de cărbune cu infuzie de cimbrişor.

► Curăţarea dinţilor

Dacă vrei să ai dinţi mai albi, dar şi mai curaţi, poţi urma o cură cu cărbune vegetal. Cum se administrează? Sub formă de pulbere Se dizolvă o lingură de pulbere de cărbune vegetal în 150 ml lapte cald. Se bea de două ori pe zi, timp de două-trei săptămâni. Cura se poate face de trei ori pe an. Intoxicaţii În cazul în care te-ai intoxicat cu medicamente, substanţe chimice sau chiar ciuperci, poţi folosi cu încredere cărbunele vegetal. Acesta neutralizează pe moment otrava din substanţe şi o elimină rapid din organism. Cum se administrează? Amestec de cărbune cu apă Se beau cantităţi mari de apă cu cărbune vegetal, în jur de patru litri pe zi, cantitate de apă pe care mai apoi va trebui să o elimini. În cazul intoxicaţiilor cu substanţe care irită tubul digestiv, nu e recomandat să se elimine apa băută.

Afecţiuni dermatologice

Înţepături de insecte, muşcături de şarpe, eczeme sau furunculi: toate acestea se pot trata rapid şi sigur cu cărbune vegetal. Cum se administrează? Sub formă de cataplasmă Într-o cană cu apă rece se pun şase linguri de pulbere de cărbune şi se amestecă bine, până se formează o pastă. Se pune amestecul pe locul afectat şi se lasă opt ore. În cazul în care te confrunţi cu răni deschise, e indicat să presari pulbere uscată. De asemenea, pulberea de cărbune e un bun remediu şi pentru persoanele care se confruntă cu varice în stadiul incipient.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter