250 milioane de diabetici in lume

De Erika Chivu, pe

Pâna în anul 2025, numarul persoanelor afectate de diabet ar putea ajunge pâna la 380 de milioane, la nivel mondial, anunţă Federaţia Internaţională pentru Diabet.
În prezent, sunt 250 de milioane de diabetici în toata lumea, dintre care 55,2 milioane sunt europeni. În plus, se estimeaza ca 334 milioane de persoane risca, în acest moment, sa faca diabet de tipul 2. Din fericire, aceasta boala poate fi prevenita daca cei ce prezinta factori de risc sunt încurajati sa faca miscare si sa-si tina sub control greutatea.

Tocmai de aceea, Federatia Internationala pentru Diabet (FID) organizeaza în fiecare an, pe 14 noiembrie, Ziua Mondiala a Diabetului, prilej de a informa si a atrage atentia asupra acestei boli.

Mesajul pe care FID îl transmite este acela ca trebuie sa cunoastem factorii de risc si primele simptome ale bolii, cum sa reactionam atunci când le observam, cui sa ne adresam si cum sa tinem sub control diabetul, daca s-a instalat deja.

„Cresterea cazurilor de diabet de la an la an este alarmanta, iar previziunile pentru viitor nu sunt deloc optimiste. Situatia actuala este în primul rând dovada unei lipse de informare si educatie în cadrul publicului larg, dar si a unei atitudini pasive generale. Preventia diabetului nu presupune deloc un efort deosebit, ci în primul rând asumarea unei vieti echilibrate din punct de vedere alimentar si al activitatii fizice” a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Presedintele Federatiei Române pentru Diabet.

Medicul spune ca, pentru preventia acestei boli, se poate aplica regula celor 60 de minute: 60 de minute în plus de sport, 60 de minute în minus la televizor.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, a fost lansata si campania Hoola Hoop pentru Diabet, o campanie care se adreseaza în special tinerilor, atragându-le atentia asupra acestei boli care nu iarta pe nimeni.

Vor avea loc reprezentatii cu tineri dansatori efectuând miscari de hula hoop, mesajul fiind acela ca dansul este o metoda distractivam dar eficienta, de a preveni diabetul, prin miscare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter