Violenţa domestică: De ce ne lăsăm agresate?

“Dă-i nevestei pe piele când vii acasă, că ştie ea de ce!”. “Mă bate, înseamnă că mă iubeşte”. Reguli nescrise, după care funcţionează multe cupluri de români. De ce le acceptăm?

Scuzele

O înjurătură. Apoi o palmă. Apoi vin vecinii, rudele, poliţia. Să încerce să-l oprească pe “capul familiei” să-şi “exercite autoritatea” asupra soţiei şi – de ce nu? – asupra copiilor. De ce nu îl părăseşte ea? “Nu am unde să mă duc”. “Nu e om rău, însă când mai bea… Când se enervează…”. “Copiii trebuie să trăiască lângă tatăl lor”… De fapt, îţi obligi copiii să trăiască o dramă din care vor ieşi cu sechele; iar când ei s-au făcut mari şi pleacă la casele lor, tu rămâi în lanţurile obişnuinţei, sleită de puteri, cu boli cronice, îmbătrânită prea devreme…
Violenţa domestică – eram paralizată de frică

Explicaţiile reale

Şi totuşi, care sunt adevăratele “cârlige” care ţin “agăţată” o femeie de o astfel de viaţă? De un asemenea partener? Cu siguranţă, principalii factori sunt cei economici, culturali şi sociali. Împletiţi cu factorii psihologici. Cercetările creionează “portretul-robot” al femeii predispuse la abuz.

Soţul – copia tatălui

În marea lor majoritate, victimele provin dintr-un mediu conflictual: au avut un tată care le-a devalorizat, de la care au suportat injurii, bătăi şi care le-a inoculat ideea că ele “nu fac doi bani”; În astfel de situaţii, când fetiţa creşte, în loc să fie “prinţesa lui tati” devine “cenuşăreasa lui tati”. Rol cu care se va identifica şi mai târziu, ca femeie. Ştie deja că nu merită nimic bun pe lumea asta, aşa că nu o mai impresionează palma sau injuriile partenerului; pentru ea abuzul este deja normalitate.

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Fără bani, fără prieteni

Femeile care se resemnează să suporte violenţele de orice fel (de la cele verbale, la cele fizice) nu au, de regulă, posibilităţi materiale şi nu au sus-ţinere din partea familiei, a prietenilor, a vecinilor etc. “Unde să mă duc? Din ce să trăiesc?!”.

Cercul vicios

Resorturile psihologice întăresc şi mai mult legătura patologică dintre victimă şi călău. Ele se perpetuează în relaţia mamei cu copiii, formându-se un cerc vicios: tatăl o abuzează pe mamă, iar mama devine, mai departe, “călăul” copiilor, îşi “varsă sacul” de frustrări asupra lor; este ceea ce se numeşte, în psihologie, identificarea cu agresorul: ca să putem trăi cu agresorul, “împrumutăm”  comportamentul lui şi, de multe ori, stilul său de a gândi. Până când devenim una cu agresorul, ba chiar, în  unele cazuri, îi găsim şi justificări: “Este şi vina mea… Dacă nu făceam cutare sau cutare lucru… Dacă eram mai atentă…”

gsp.ro

Anamaria Prodan a pozat fără haine pentru cel mai nou proiect » Iubitul ei, Ronald Gavril, a reacționat imediat

Urmărește-ne pe Google News