Ce secrete are un bărbat, în funcţie de zodie

De Stela Moisescu, pe

Iubitul tău este o carte închisă pentru tine? Mulţi bărbaţi îşi ţin emoţiile în frâu, astfel încât poţi să nu ştii niciodată care sunt cele mai ascunse sentimente…
… ale partenerului tău. În funcţie de zodia lui, poţi afla însă ce se ascunde în sufletul lui, ce îl motivează, dar şi ce îl sperie!

Află care sunt secretele unui bărbat, în funcţie de zodie!

Berbec

Bărbatul Berbec pare la prima vedere un tip independent, care face mereu ceea ce-i dictează impulsurile. În sinea sa, acest nativ ascunde însă multă nesiguranţă. Berbecul ţine să aibă succes în tot ceea ce face, îşi impune multe lucruri în plan personal şi profesional şi ajunge să se streseze de unul singur de multe ori! Tot singur iese din impas, fără să se plângă, pentru că este un optimist prin definiţie, care se entuziasmează imediat.

Taur

Bărbatul Taur pare la prima vedere un tip calm şi stăpân pe sine. Nici nu ştii că Taurul îşi ascunde cu iscusinţă sensibilitatea. Vorbim de un bărbat care se teme rău de necunoscut şi care se adaptează foarte greu la orice schimbare. Aşa că, de multe ori, Taurul evită anumite situaţii, pentru că devine foarte emoţional când nu ştie ce-l aşteaptă. Taurii iau multe replici, pe care alţii le spun într-o doară, prea personal.

Gemeni

Bărbatul Gemeni pare la prima vedere un tip sociabil, gata să lege oricând o nouă prietenie! Ce ascund însă Gemenii? Ei bine, au un mod foarte superficial de a-şi forma o părere despre cineva. În loc să caute calităţi reale, ei judecă o persoană după cum îi tratează. Mai apoi, bărbatul Gemeni vrea să pară mereu vesel, ca şi cum stresul nu-l afectează pe el, dar cei apropiaţi ştiu cât de irascibil poate fi acest nativ.

Rac

Bărbatul Rac pare la prima vedere un tip sensibil şi deschis. Într-o relaţie fericită, Racul îşi va etala latura romantică. Totuşi, acest nativ are şi o latură ceva mai întunecată. De fapt, Racului îi este foarte greu să aibă încredere în oameni. Dezamăgirile îl umplu cu resentimente şi poate ajunge să aibă o viziune total pesimistă asupra vieţii, în general! Mai apoi, devine sceptic când are parte de evenimente fericite. De mutle ori Racul se agaţă prea tare de trecut.

Leu

Bărbatul Leu pare la prima vedere un tip încrezător şi prietenos. Ţi s-a întâmplat însă ca un Leu pur şi simplu să dispară din viaţa ta? Află că Leii îşi doresc să fie apreciaţi, să primească complimente şi laude, în mare parte, pentru că vor să ştie că cineva are nevoie de ei. Dacă îl ignori o vreme şi nu-i hrăneşti această nevoie, Leul va fi prea orgolios să îţi spună că se simte rănit şi îşi va lua tălpăşiţa.

Fecioară

Bărbatul Fecioară pare la prima vedere un tip organizat, care poate face faţă cu brio oricărei situaţii neprevăzute. Acest nativ are o minte mereu activă şi care… nu tace niciodată. De multe ori, Fecioara se simte extenuată de atâta analizat. De unde izvorăşte totul? Bărbatul Fecioară simte nevoia să fie mereu util şi îşi doreşte să joace un rol esenţial în vieţile celor la care ţine.

Citeşte continuarea pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter