Relaţii: 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite

De Diana Zagrean, pe

Majoritatea bărbaţilor nu sunt foarte atenţi la detalii, mai ales când vine vorba de a petrece o noapte cu o domnişoară focoasă. Cu toate astea, există câteva lucruri care îi scot din minţi sau îi sperie de-a dreptul când vine vorba de camera ta. Iată cele 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite.
Păpuşi şi ursuleţi de pluş
Bărbaţii vor să simtă lângă ei o femeie fierbinte, nu o fetiţă inocentă, care încă se joacă cu păpuşi. Scapă de jucăriile păstrate de mama ta, cel puţin până pleacă el de la tine. Le poţi ascunde într-un dulap cu cheie. Acelaşi lucru este valabil şi pentru zecile de pernuţe decorative, brodate sau cu animăluţe.
Haine aruncate peste tot
Relaţii: 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite

Dacă eşti o mare dezordonată, sigur nu te mândreşti cu asta. Acă există măcar o mică şansă să aduci un tip hot acasă, fă puţină curăţenie înainte. Măcar adună chiloţii şi hainele murdare de pe pat, calorifer şi scaunul de la birou. Nu zice nimeni să devii brusc altcineva, dar măcar pentru prima noapte ascunde dezastrul.
Postere motivaţionale şi bebeluşi
Relaţii: 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite

Nu este nimic rău în a-ţi dori o dezvoltare spirituală armonioasă sau copii frumoşi. În cazul în care nu eşti un fotograf renumit de portrete sau animale, dă jos de pe pereţi puzderia de fotografii cu bebeluşi, căţei şi mesaje anti-anorexie. Bărbatul nu trebuie să ştie nici că eşti disperată să faci un copil, nici că ai suferit de vreo boală psihică. În timp, astfel de detalii pot fi împărtăşite unei persoane dragi, dar la începutul unei relaţii, nu faci decât să-l sperii rău.
Lumânări parfumate peste tot
Relaţii: 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite

Dacă nu reuşeşte să găsească un loc pentru a-şi pune telefonul când e la tine acasă, din cauza sutelor de lumânări parfumate, ai o problemă. Să aprinzi câteva sau să le păstrezi pe rafturi, dulapuri şi birou pentru o atmosferă mai caldă e una. Să luminezi casa ca un pom de Crăciun sau să amesteci sute de arome prin toată casa e deja motiv de panică. O să creadă, săracul, că ai omorât pe cineva şi înerci să ascunzi mirosul.
Fotografia de nuntă a părinţilor
Relaţii: 5 lucruri din dormitorul tău care îl scot din sărite

În multe case din România spaţiul de deasupra patului are un scop clar: spaţiu de prezentare pentru fotografia de la nuntă a părinţilor. Sepia, alb negru, chiar şi color şi neapărat la rezoluţie mare, poza cu părinţii tăi nu are ce căuta în acelaşi spaţiu cu tipul cu care vrei să faci prostii toată noaptea. Imaginează-ţi că eşti deasupra şi le vezi deodată privirea mustrătoare. Nu-I aşa că mai bine îl dai jos?
Foto: Shutterstock, Thinkstockphotos
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter