25 de sfaturi pentru primele întâlniri

De Stela Moisescu, pe

13. Doar pentru că este mai talentat la anumite lucruri sau mai puternic, nu înseamnă că trebuie să laşi totul pe seama lui. Învaţă să te descurci singură, inclusiv când s-a inundat scurgerea de la baie. În orice caz, nu-l suna să îţi vină în ajutor pe tipul cu care te-ai vazut de trei ori în oraş.

14.  Şi bărbaţii au resentimente şi îţi poartă pică atunci când îi calci pe coadă. În ciuda miturilor, partenerul nu îţi va trece cu vederea cele 15 minute întârziate doar pentru că eşti domnişoară.

15. Este în regulă să spui „Nu”, dacă simţi asta. Dacă nu te mai caută doar pentru că l-ai refuzat, stai liniştită. Pur şi simplu elimini din joc tipii care nu sunt cu adevărat interesaţi de tine, aşa că economiseşti timp preţios în care poţi cunoaşte oameni noi.

16.  Dacă alegi să nu rişti în plan sentimental şi îţi impui să nu te implici, e de bine. Aşa te asiguri că nu începi să ignori alte aspecte ale vieţii tale… fără ca tipul respectiv să merite cu adevărat asta.

17. Dorinţele şi nevoile tale sunt la fel de importante ca ale lui, chiar dacă sunteţi la început. În cazul în care nu i le împărtăşeşti de frică să nu îl îndepărtezi, e ca şi cum ai spune că persoana lui contează mai mult decât persoana ta!

18. Nu presupune din start că este un bărbat bun doar pentru că are o carieră înfloritoare şi arată mereu ca scos din cutie. Chiar şi bărbaţii sofisticaţi te pot şoca cu lipsa de respect. Nu lăsa aparenţele să îţi formeze părerea despre cineva. Mai bine prevăzătoare, decât dezamăgită.

19. Nu poţi forţa atracţia. Dacă după primele întâlniri nu simţi fluturaşi, n-are sens să continui idila cu el, doar pentru că simţi nevoia să ai pe cineva alături, care să te strângă în braţe şi să îţi facă complimente. Pierzi şi timpul tău şi timpul lui.

20. Bărbaţii preferă o femeie interesantă, uneia plictisitoare, chiar dacă prima nu este la fel de atrăgătoare ca a doua.

21. Aşteptările nu fac decât să îţi distrugă fiecare întâlnire pe care o ai cu un bărbat.

22. Pe bărbaţi nu ai cum să îi înţelegi. Încearcă totuşi să te înţelegi pe tine şi jumătate din bătălie este câştigată.

23. Femeile adoră să se ştie în centrul atenţiei partenerului. Bărbaţii nu vor acorda însă o asemenea atenţie unei femei decât dacă sunt cu adevărat îndrăgostiţi. Până la urmă, este o situaţie avantajoasă pentru ambele părţi.

24. Nu îi spune că este obsedat de muncă, pentru că nu are timp să se vadă cu tine. Bucură-te că este devotat jobului său. Înseamnă că este capabil să îşi asume responsabilităţi şi să îşi ia un angajament. Dacă îi câştigi încrederea, vei beneficia şi tu de aceste calităţi ale sale. Până atunci nu îi ataca viaţa profesională, apreciaz-o!  

25. Ce speri să câştigi din întâlnirile cu el? Dacă răspunsul este „Pe el!”, începi o bătălie pe care o vei pierde. „În timp ce femeia se oferă bărbatului, el se primeneşte, nu se oferă la schimb!”, apreciază autorul Simone de Beauvoir.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter