:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2008/10/cand_te_incearca_invidia_pr.jpg)
Tii la ea. Sau macar sunteti cunostinte, vecine, colege. Dar constati cateodata ca te incearca un sentiment de invidie. Cand iubitul ei vine s-o ia de la munca fara s-o anunte, cu un trandafir in mana.
Cand seful ii ofera o promovare. Sau cand un prieten comun o felicita ca arata bine. Nu-ti face placere s-o recunosti, dar cutitul acela cu lama fina care iti trece prin piept pentru o secunda e chiar invidia. Cum e posibil? Te intrebi, suparata mai mult pe tine decat pe ea. Doar esti mai slaba, mai blonda, iar in facultate luai note mai mari. De ce simti asta? Si cum de ajungi sa-i atunci asa un zambet fals uneori?
Oglinda, oglinjoara…
Nu te nelinisti. Nu suferi de sindromul Mamei-Vitrege-a-Albei-ca-Zapada. Sau cel putin nu daca ai inca puterea sa te analizezi si sa razi de sentimentele care te incearca. Si mai ales, daca nu le lasi sa te obsedeze sau sa te copleseasca.
Prima greseala pe care ai putea sa o faci, totusi, este sa le ignori. Stim ca nu e frumos sa invidiezi, ni s-a spus inca din copilarie. Si-atunci ne reprimam sentimentele negative cu o maestie remarcabila. Din pacate, ele nu dispar. Se ascund marsave intr-un cotlon al subconstientului si creaza de-acolo diverse mici mizerii.
De exemplu, ii arunci o replica ironic-usturatoare prima data cand o vezi ca greseste, in loc sa sari s-o ajuti, „uiti” s-o inviti in pauza de masa sau simti un imbold nejustificat de a-i barfi coafura, tinuta sau ultima perla. Iar aceasta spirala descendenta poate ajunge pana la degradarea completa a relatiei dintre voi. N-ar fi pacat?
Cu invidia la psiholog
Ce o sa-ti spuna? Ca nu e ea de vina, evident. Niciodata celalalt nu e de vina. Nu pare cinstit… Mai ales daca ea, Aceea, pare ca o face special, ca sa te „oftice”. Insa psihologii au dreptate, ca de obicei. Daca ai fi perfect impacata cu tine insati si te-ai iubi indeajuns, nicio umbra de invidie n-ar aparea.
Nici macar vina ta nu e, daca e sa analizam pana la capat. Mai tii minte cand mama/tata/bunica/etc iti spuneau „Uite-o pe Cutarica ce cuminte e! Tu de ce nu poti sa fii la fel?!” sau ” Ea de ce poate sa manance frumos si tu nu?” sau „In ce hal te-ai murdarit! Cutarica n-ar fi ajuns niciodata astfel!” Si tot asa…
Chiar daca te-ai mutat de-mult de-acasa si nu mai e nimeni sa-ti spuna lucruri din astea, subconstientul tau le-a inregistrat si da „play” cand ti-e lumea mai draga. Iar asta e insotit de o suferinta surda, a copilului din tine care si-ar fi dorit sa fie iubit asa cum e, fara comparatii cu nimeni si fara teama ca ar putea fi abandonat pentru un alt copil, mai bun.
Alchimia iubirii
Stii ce faceau alchimistii? Luau plumbul, sau alt metal „inferior” si il transformau in aur. Sau, ma rog, asta era ideea. In plan psihologic, orice impuls, emotie, sentiment poate suferi o transmutatie asemenatoare, daca vrei cu tarie aceasta. E suficient sa devii constienta si sa ti-o doresti. Iar „aurul” in care se transforma invidia este… admiratia!
Daca ea chiar are un succes, o implinire sau o calitate remarcabila, mai folositor pentru tine ar fi sa o admiri. Daca o invidiezi, la ce bun? Nu castigi decat niste „sange rau”. In schimb, ai doar avantaje daca alchimizezi si transformi impulsul invidios in admiratie (poate fi si secreta, nu trebuie neaparat sa-i spui si ei, ca sa nu se umfle pe urma in pene…).
Invidia inseamna inchidere, inchistare, suferinta. Admiratia e deschidere si atragere spre cel care admira a calitatii sau situatiei pe care o admira sincer! Incearca acest exercitiu simplu si s-ar putea sa ai o surpriza. Nu doar ca relatia dintre voi se pastreaza buna sau chiar infloreste, dar ai putea sa te trezesti exact cu calitatea sau situatia pe care ai vazut-o la ea si ti-ai dorit-o si tu!
Foto: Shutterstock
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
