Dieta pentru o viaţă sexuală mai activă

De Erika Chivu, pe

Alimentaţia influenţează fiecare aspect al vieţii noastre, inclusiv viaţa sexuală. Dacă libidoul tău are nevoie de îmbunătăţiri, nu te îndrepta către farmacie, ci către frigider.
Dacă ne gândim la ceea ce mâncăm seara – o friptură, un desert cât mai dulce plus câteva pahare de alcool, nu e de mirare că imediat după avem chef doar de somn, nicidecum de sex.

Libidoul creşte atunci când suntem sănătoşi, relaxaţi şi avem o greutate normală, deci alimentaţia ar trebui adaptată pentru a atinge aceste scopuri.
Pentru femei, soia contribuie la un libido normal pentru că fitohormonii conţinuţi ajută la lubrifierea naturală a vaginului şi ţin depresia la distanţă. Aceeaşi plantă îi poate ajuta şi pe bărbaţi pentru că ea contribuie la buna funcţionare a prostatei.

Pentru ambele sexe sunt indicaţi ardeii iuţi şi ghimbirul, care îmbunătăţesc circulaţia şi stimulează terminaţiile nervoase, astfel că toate atingerile sunt resimţite mai intens.

Oboseala, duşmanul libidoului

Ca să mai ai chef şi de sex după o zi plină trebuie să fii cât mai odihnită. Din nou, alimentaţia poate să te ajute.

Dulciurile îţi dau energie şi poftă de viaţă pe moment, însă după ce le consumi glicemia îţi creşte brusc, urmând ca apoi să scadă la fel de brusc, moment în care te simţi foarte obosită şi fără vlagă.  Acelaşi efect îl au pâinea albă, cartofii, zaharul, dar şi cafeaua sau băuturile energizante.

Ca să fii „în priză” o zi întreagă, ia-ţi energia nu din dulciuri, ci din cereale integrale. Astfel, zahărul se eliberează treptat în sânge, glicemia rămâne constantă şi seara nu mai simţi nevoia să te prăbuşeşti pe canapea.

Tot ca să fii în forma seara, evită să iei o cină bogată. Cu stomacul plin, corpul tău e prea ocupat cu digestia şi nu mai găseşte resurse pentru alte activităţi. Rezultatul? Te simţi obosită şi nu vrei decât să te întinzi în pat. Mai degrabă ia un mic dejun bogat, iar seara alege o gustare uşoară, care să-ţi potolească foamea fără să te trimită direct la culcare.

Dacă un pahar de vin este chiar indicat pentru un libido crescut, excesul de alcool nu-ţi face deloc bine. Poate că te face să te simţi mai dezinhibată, însă alcoolul este un deprimant al sistemului nervos central, efectul său fiind somnolenţa.

Ca să te simţi bine în pielea ta

Ai chef de sex când te simţi bine în pielea ta. Un stomac balonat are exact efectul contrar, aşa că va trebui să eviţi cumva această problemă. Varza, ceapa, fasolea sunt alimente care fermentează, producând gaze în sistemul digestiv. Pe ele trebuie să le eviţi, dar şi sucurile acidulate sau apa minerală.  

Ca să nu ai probleme cu constipaţia, consumă cât mai multe legume, fucte, cereale integrale, dar şi lichide. Dacă bei multă apă ai şi avantajul că eviţi deshidratarea, care provoacă oboseală.

Ca să fii mai odihnită şi mai rezistentă la efort, ai nevoie de fier pe care îl găseşti în carnea de vită, în spanac şi alte legume cu frunze verde închis.

Carnea de vită este numai bună şi pentru el, căci conţine zinc, un mineral care îmbunătăţeşte performanţele masculine. Se mai găseşte în cerealele integrale, deci aveţi încă un motiv pentru a le consuma zilnic.

Grăsimile nesaturate previn disfuncţiile erectile

Pentru că libidoul depinde în mare parte de hormoni, sunt foarte importante şi grăsimile ce asigură secreţia lor. Este vorba de grăsimile nesaturate, pe care le găseşti în uleiuri vegetale, nuci, alune, peşte.

Pe de altă parte, grăsimile saturate din carnea grasă, lactate grase, prăjituri, chips-uri etc., nu sunt deloc benefice, în special bărbaţilor. Tot ce dăuneaza inimii şi circulatiei sanguine dăunează şi erecţiei. Şi inversul este valabil. Tot ce este benefic pentru inimă asigură o erecţie sănătoasă.

Aici sunt incluse şi grăsimile nesaturate, dar şi mişcarea. Acestea previn ateroscleroza, adică acumularea colesterolului pe pereţii vaselor de sânge. La bărbaţii cu ateroscleroză circulaţia este defectuoasă şi, pentru că ajunge prea puţin sânge în zona genitală, apar problemele de erecţie.

O alimentaţie bogată în sare măreste tensiunea arterială deci înrăutăţeşte circulaţia, efectul fiind acelaşi: disfuncţii erectile. Ca să nu se întâmple asta, nu e neapărat ca bărbaţii să renunţe la sarea din mâncare. În schimb, ar trebui să evite mezelurile, conservele şi alte preparate asemănătoare, care reprezintă principala sursă de sodiu în dieta noastră.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter