5 greşeli pe care le fac cuplurile nefericite

De Diana Zagrean, pe

Unele cupluri nu par să reuşească deloc să treacă peste probleme, în timp ce altele ar putea înfrunta orice, fără să se certe. Să fie doar dragostea şi timpul petrecut împreună factori importanţi? Sau poate că mai sunt şi alte criterii, care ne scapă. Vezi 5 greşeli pe care le fac cuplurile nefericite şi învaţă cum să le eviţi în relaţia ta.
 

Te aştepţi ca partenerul să-ţi citească gândurile

Doar pentru că sunteţi suflete pereche şi faceţi totul împreună, asta nu înseamnă că vieţuiţi în aceeaşi cutie craniană. Da, te iubeşte şi ar face orice pentru tine şi alături de tine, numai de ar ştii ce vrei să faci.
Sună cunoscut? Dacă te aştepţi ca partenerul tău, fie că e iubitul, soţul sau altă variantă, să-ţi citească gândurile şi să ştie mereu ce vrei să faci, ce vrei să spui şi mai ales ce simţi într-un anumit moment, te aşteaptă nişte nefericire serioasă.

Vorbeşti mai tare ca să fii auzit

Dacă te aude foarte tare, nu înseamnă că te înşelege. Doar pentru că nu ştii să-i explici o problemă sau un detaliu, nu înseamnă că trebuie să ţipi la el.
Nici invers nu funcţionează mai bine, adică nici el n-ar trebui să creadă că decibelii în plus ajută o relaţie.
Toate cuplurile se ceartă, dar aveţi grijă să nu afceţi din asta un sport practicat des.

Sarcasmul este foarte rău

Sunteţi două persoane inteligente şi vă place să vă şicanaţi? Aveţi grijă să nu exageraţi cu sarcasmul.
Replici de genul „Oau, isteţule, nu ştiam că trebuie să deschid dulapul ca să găsesc cana mea preferată. Credeam că o să apară prin magie în faţa mea, plină cu ceai cald” nu fac deloc bine relaţiei.
O relaţie de dragoste este bazată pe căldură şi iubire, nu pe răutăţi şi competiţie între parteneri.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter