Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!

De Geo Berciu, pe

Dacă până anii trecuţii, orice eveniment monden de anvergură cerea rochii pretenţioase şi complicate, acum piesa vestimentară preferată a vedetelor a devenit top-cropul, care aduce o gură de aer proaspăt pe covorul roşu, aşa cum o demonstrează şi următoarele staruri.
Actriţa din „Modern Family”, Ariel Winter, în vârstă de doar 16 ani, deşi a mizat pe un outfit care o maturiza vizibil la recentele premii Emmy, a dat dovadă de mult bun gust. Top cropul negru şi cu fusta maxi, amplă, în dungi au fost combinate adecvat cu bijuterii Vita Fede, sandale Ferragamo şi un clutch din satin Swarovski modelul „Nirvana Star”.
Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!
Ştiind că va fi una dintre vedetele serii la MTV Video Music Awards, Miley Cyrus a profitat de ocazie şi a ales o ţinută din două piese, pantaloni negri cu talie înaltă şi top din piele, creaţie Alexandre Vauthier. Lipsa de bijuterii, părul coafat simplu şi sandalele argintii sofisticate au fost foarte apreciate de către stilişti, văzând în apariţia artistei o clară şi lăudabilă schimbare de stil.
Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!

Frumoasa britanică Jourdan Dunn, despre care se vorbeşte că îi va lua locul lui Naomi Campbell, are toate atuurile fizice pentru a purta ţinute incredibil de sexy. Cu una dintre acestea a defilat pe covorul roşu la  MTV Video Music Awards 2014, spre încântarea publicului. Silueta sculpturală a fost scoasă în evidenţă de top-cropul şi fusta mulată de la Balmain, iar bijuteriile statement, creaţii Stephen Webster, au completat un look de adevărată vedetă.
Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!

Îndrăzneţ, dar în acelaşi timp fresh, a fost şi outfitul actriţei Sarah Hyland, care a purtat semnătura lui Christian Siriano. Fusta corai, amplă, i-a dat ceva bătăi de cap vedetei, care a mărturisit că a fost nevoită, pentru a ajunge la Premiile Emmy să apeleze la un Jeep, pentru că maşina ei era prea mică. Top-cropul alb, foarte în vogă în acest sezon, s-a potrivit perfect dramatismului fustei, creând o ţinută tinerească, dar preţioasă, accentuată de bijuteriile Lorraine Schwartz.
Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!

Lucy Hale a fost una dintre gazdele recentei gale MTV VMA, ocazie cu care a schimbat două ţinute. După o rochie scurtă fuchsia, ea şi-a îndrepatt atenţia spre un ansamblu mai dramatic: fustă amplă lungă, cu imprimeu floral, şi un top crop din piele neagră, creaţii Zimmerman şi The Sachin & Babi. Un machiaj de efect, părul coafat lejer şi bijuterii discrete au desăvârşit o apariţie spectaculoasă.
Piesa preferată a vedetelor pe covorul roşu: top-cropul. E must-have!
(Sursa foto: Hepta)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter