Ținutele purtate de Kate Middleton în Canada

De Mihaela Dobre, pe
Kate Middleton, împreună cu Prințul William și cei doi copii, se află zilele acestea într-o vizită oficială în Canada. Așa cum ne-a obișnuit, ducesa impresionează prin ținutele vestimentare pe care le poartă.

Citește și – Kate Middleton arată ca o prințesă chiar și într-o pereche de pantaloni de 25$

Zilele trecute, Ducesa de Cambridge a fost o încântătoare „lady in red” la o recepție în Canada.  Ea a îmbrăcat o rochie roșie creată de Thornton Bregazzi, în valoare de 1.150 de euro, pe care a accesorizat-o inspirat cu un clutch și pantofi în aceeași nuanță. Însă cel mai de efect acceosriu a fost „broșa regală” în forma de frunză de arțar, care a aparținut Reginei Mamă, fiind primită cadou de la soțul ei, Regele George VI.

Într-o altă zi, Kate a purtat aceiași pantofi cu o superbă rochie albă cu broderii roșii, semnată Alexander McQueen.

La fel de inspirată a fost și ținuta pe care soția Prințului William a purtat-o în cadrul vizitei oficiale la ampusul Okanagan al Universității British Columbia. Ea a îmbrăcat o rochie Dolce&Gabanna, de culoarea smaraldului, al cărei preț se ridică la 2.150 de lire sterline.

Ducesa și-a arătat și latura casual, cu ocazia unui alt eveniment oficial. Alături de Prințul William, Kate a Great Bear Rainforest, ocazie cu care a purtat o pereche de jeanși Zara, o jachetă safari Holland & Holland  și cizme Penelope Chilvers.

Prințul William al Marii Britanii și soția sa, Kate Middleton, se află în cea de-a doua vizită a lor în Canada, după cea din 2011. Turul lor regal se încheie pe 1 octombrie.

Accesează galeria foto de mai sus și vezi toate ținutele purtate de Kate Middleton, până acum, în cadrul vizitei sale oficiale din Canda!

Citește și – Accesoriul pe care Kate Middleton îl poartă indiferent de ţinută

Foto – Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter