Ținute de botez: Ce să porți dacă ești nașă

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Vineri, 28 mai 2021, 15:48
Dacă urmează să fii nașă de botez și nu știi exact ce să porți, te poți inspira din aceste ținute de gală, numai bune pentru așa un rol important.

Ce ținută trebuie să adopte nașa la un botez

Nașa este unul dintre actorii principali la un botez din România. Toată lumea știe că nașa este cea mai frumoasă, cea mai elegantă și cea mai cochetă când vine vorba de evenimente de familie, astfel că femeia care preia acest rol trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor proprii și ale celorlalți.

Dacă urmează să fii nașă la un botez, trebuie să știi că e de preferat să alegi o rochie elegantă și lungă, chiar și una cu trenă, deși nu există un dress code oficial pentru astfel de evenimente.

Dacă se întâmplă să fii și nașă de cununie pentru cuplul care ți-a încredințat copilul pentru a-i fi îndrumător spiritual, cu atât mai mult trebuie să adopți o ținută elegantă și sobră, nu sexy și sclipitoare.

Însemnătatea evenimentului este mai degrabă religioasă, aceea că nașii se leapădă de păcate și preiau sarcina de a-l îndruma spiritual pe ”noul venit” în familie. Astfel, ținuta aleasă trebuie să nu fie o rochie scurtă, cu aplicații de prost gust sau cu un decolteu prea generos.

Deși se practică adesea, ”cocul de nașă” nu este deloc obligatoriu, deși o astfel de coafură are un aer princiar.

O rochie lungă, din material vaporos pentru vară, cu câteva accesorii glam sau bijuterii scumpe pot face mai mult decât o ținută de botez prea sexy, care să atragă prea mult atenția, dezaprobarea preotului și a invitaților mai în vârstă, care vor fi cu ochii pe personajele principale.

Dacă botezul are loc iarna, nașa ar trebui să aleagă o rochie elegantă, din culori tari și închise, care să îi avantajeze silueta și care să nu o facă să tremure în fața altarului când recită Crezul. nasa frumoasa la botez

Ținuta de botez în biserică: Ce trebuie să știi

În ziua de astăzi, ținutele pe care unele mirese, nașe sau invitate la nunți și botezuri le aleg pentru evenimentele ce au loc în biserică sunt prea sexy.

Deaorece lumea în care trăim este tot mai modernă și acceptarea anumitor detalii excentrice nu mai este atât de greu de obținut, lumea alege adesea ținute nepotrivite pentru ocaziile religioase.

Nu spune nimeni că în biserică nașa ar trebui să poarte o basma pe cap, dar nici o rochie mini și decolteu adânc nu sunt tocmai potrivite pentru un asemenea context.

Câteva idei de accesorii pentru ținute la un botez

nasi botezDacă părul este piesa de rezistență la capitolul accesorii, pantofii și bijuteriile urmează. De cele mai multe ori, geanta este un detaliu mai puțin necesar, deoarece, la un botez, nașa are treabă cu mâinile și nu are loc de geantă.

Sfatul nostru este să renunți la ea complet, deoarece nimeni nu vrea ca nașa să caute disperată un loc unde să-și pună clutch=ul în biserică, când are de schimbat copilul proaspăt botezat.

Dacă alegi bijuterii în păr, fie ele o diademă, plasă cu cristale, sau bentițe împletite cu flori, ai grijă să nu exagerezi, deoarece ținuta va arăta încărcată și rochia va fi pusă în umbră.

În funcție de materialul ținutei și de culorile din gama asortată, pantofii vor fi în ton, cu accente aurii sau argintii, după caz.

Ținuta pentru botez în biserică trebuie să respecte anumite norme de moralitate, iar o nașă trebuie să știe să nu întreacă măsura cu opulența ținutei ei.

Sursa foto ținută nașă botez, ținute nași și fin, ținută botez biserică nașa: Shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter