(P) Benvenuti, un brand cu care „pășești relaxat” în fiecare nou sezon

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 05 august 2016, 16:41
Cu toții ne dorim să pășim relaxat. De cele mai multe ori reușim. Uneori, poate, avem nevoie de ajutor. Avem nevoie de confort, calitate și avem nevoie de pantofii cu care să putem cuceri lumea. De 12 ani, unul dintre cei mai mari retaileri autohtoni din domeniu ne invită, în fiecare nou sezon, să pășim relaxat. Așa că, vă invit și eu, să mă însoțiți într-o scurtă incursiune în istoria românească a acestui brand.

Istoria de care vă spuneam, istoria Benvenuti, începe în urma cu 12 ani; într-o zi de 25 Martie 2004, atunci când primul magazin Benvenuti își deschidea larg porțile într-un oraș din Romania devenit, și el, iconic pentru istoria României recente;  în Timișoara.

De atunci și până acum, brand-ul Benvenuti s-a dezvoltat continuu, devenind, în prezent, un nume de referința în domeniul retail-ului de încălțăminte și marochinărie din România. Astăzi, rețeaua Benvenuti numără 45 de magazine, situate în 26 dintre cele mai importante orașe ale României.

Aceasta este, pe scurt, istoria Benvenuti.

În spatele unei istorii stă, însă, o poveste; o poveste ale cărei rânduri sunt scrise în fiecare zi. E o poveste de succes, clădită prin muncă și pasiune,  atent și  meticulos, bazată pe parteneriate solide cu firme italiene de prestigiu; majoritatea articolelor care alcătuiesc colecțiile Benvenuti fiind produse de către companii italiene.

Cu fiecare nouă pereche de pantofi vândută, cu fiecare nouă poșeta cumpărată, se mai adaugă noi file într-o carte, pe care dacă o citești, descoperi ceea ce înseamna Benvenuti.

Poate vă întrebați cum a început această poveste???

In anul 2004, Dan Pavel împreună cu alți trei asociați (Adrian Certezeanu, Gabriel Țepelea și Adrian Câzu) înființează ceea ce avea să devina azi, rețeaua Benvenuti.

Experiența acumulată în primii ani de activitate dublatăde o pasiunea unanim asumată față de pantofi, au facut ca Benvenuti să însemne, azi, un brand de referință pe piața de profil din România.

Intrând în amănunt, am încercat să decoperim care sunt secretele acestui succes.

Am aflat că, în concepția celor ce scriu aceasta poveste, reușita este un melanj între produse, servicii și promovarea lor și, mai mult decât atât, este o rețetă în care încerci să descoperi mereu, proporțiile corecte. Dar e o rețetă pregătită, în fiecare nou sezon, cu mult drag, pentru că, în viziunea Benvenuti, business-ul este considerat mai mult decât o simplă relație comercială, este considerat  ca o manifestare a atașamentului si devotamentului față de pantofi.

benvenuti

Una dintre prioritățile Benvenuti este dezvoltarea continuă a colecțiilor. Dorința mărturisită este aceea de a putea oferi clienților produse italiene de o foarte bună calitate. Realizarea acestui scop presupune, pe de-o parte, inițierea de noi colaborări cu furnizori care au produse ce se pretează pieței românești, cât și continuarea și dezvoltarea parteneriatelor deja existente.

Aspectele esențiale în dezvoltarea colecțiilor Benvenuti sunt confortul si comoditatea, caracteristici fundamentale și implicite ale unei perechi de pantofi Benvenuti. Astfel că, de fiecare dată, noile colecții sunt axate pe funcționalitate și confort.

Într-o societate în care ritmul alert este un must, confortul a devenit o condiție sine qua non, iar Benvenuti conferă acestor caracteristici, un rol primordial. Plecând de la premisa că, pentru a face față, relaxat, tuturor provocărilor în societatea modernă actuală, ai nevoie și de perechea potrivită de pantofi, designerii Benvenuti iși axează atenția pe dezvoltarea acestor aspecte, de confort și comoditate, în contextul celor mai noi trend-uri  ale modei actuale.

Așa se face că, în fiecare an, cu fiecare nouă colecție, odată cu cele mai în vogă tendințe, în Benvenuti regăsești entuziasmulși puțindin sufletul celor care au alcătuit acea colecție. Și tot așa se face că, azi, vorbim despre Benvenuti nu  doar ca despre un trend- setter in materie de încăltăminte in Romania, ci despre un concept de succes care a reusit să creeze o legătură indisolubila; Benvenuti a devenit sinonim cu pantofii italieni de calitate; pantofii cu care poți să pășești relaxat.

Dacă ar fi să răspund la întrebarea: “Cum s-a transformat una dintre multele povești într-o poveste de succes?,  aș putea trage o singură concluzie: Oameni care cred că indiferent de ceea ce faci, dăruirea și dragostea sunt argumentul suprem care face diferența dintre banal si exceptional. Așa că nu imi rămâne decât să vă invit să “pășiți relaxat” cu cele mai fresh produse din noua colecție de încălțăminte și marochinărie Benvenuti.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter