Muza lui Karl Lagerfeld defilează pentru Ingrid Vlasov

De Unica.ro, pe

Creatoarea Ingrid Vlasov îşi prezintă colecţia la Paris, având-o pe Irina Lăzăreanu ca invitat special.Top-modelul internaţional de origine română Irina Lăzăreanu (27 de ani) cunoscută pentru cariera …

… de succes pe care şi-a construit-o în lumea modei (descoperită, în 2005, chiar de Kate Moss), va fi vedeta colecţiei primăvară-vară 2010 pe care creatoarea de modă Ingrid Vlasov o va prezenta astăzi la Săptămâna Modei de la Paris.

Ingrid Vlasov este singurul creator român invitat de Chambre Syndicale De La Haute Couture, un comitet al Federaţiei Franceze a Creatorilor de Modă, să-şi prezinte ţinutele pe renumitul podium francez. Dacă ziua de ieri a fost dedicată unor nume grele din industria modei, ca John Galliano, Miu Miu, Louis Vuitton ori Kenzo, astăzi, în ultima zi a festivalului, pe podium vor urca tinere talente.

Astfel, Vlasov, una dintre cele două fiice ale lui Mihail Vlasov, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, face parte, alături de Giles Deacon (care îşi va prezenta colecţia tot astăzi), din generaţia tinerilor creatori care se află pentru prima oară pe un podium în cadrul Festivalului de Modă de la Paris.

„Întodeauna la Festivalul de Modă de la Paris se ajunge la invitaţia comitetului Chambre Syndicale De La Haute Couture. Ei sunt cei care îşi aleg oaspeţii pe care îi invită, după care acestora li se cere un dosar cu colecţiile pe care le-au prezentat până la acel moment”, a spus criticul de modă Alin Gălăţescu, aflat în aceste zile la Paris, alături de Ingrid Vlasov. Urmând aceeaşi procedură, Ingrid prezintă astăzi la Paris.

Citeşte mai mult pe evz.ro!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter