Machiajul primăverii, inspirat de „Avatar”

De Andra Pecingina, pe

Machiajul complex care foloseşte combinaţii neobişnuite de culori neon, gene false, aplicaţii tip pictură, poate deveni o nouă tendinţă care pare a fi inspirată din filmul de succes „Avatar”.
Prezentările noilor colecţii pret-a-porter pentru sezonul de primăvară-vară 2010 au adus cu ele şi noile tendinţe în machiaj pentru perioada următoare. Iar tendinţele spun că machiajul ochilor va fi dominat de luminozitate, culori proaspete şi aplicaţii fantezie.

Gata cu nuanţele închise, conturul negru, pleoapele şi buzele încărcate de culori de toamnă, acum urmează un sezon cu o cromatică jucăuşă.

Există un tutorial de machiaj care a făcut înconjurul lumii în mediul online, fiind deja catalogat viralul începutului de an. Acesta prezintă un stil de machiaj mai mult potrivit pentru Halloween, care imită felul în care arată membrii tribului Na’vi, un look creat pe calculator pentru filmul Avatar.

Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"Alexander McQueen a imaginat pentru primăvară o colecţie care pare a fi realizată special pentru un astfel de trib de pe o planetă îndepărtată, dominată de ape.

Machiajul şi coafurile folosite de el adaugă la impresia de ireal creată de hainele şi accesoriile din defilare.

Deşi machiajul ales de specialişti pentru primăvară şi vară duce cu gândul la pictura corporală şi facială, nu trebuie să mergem la extrem şi să adoptăm o imagine complet ireală şi extraterestră.

Indiciile pe care ni le dau stilurile de machiaj folosite pe podiumurile de modă sunt mai degrabă în direcţia machiajului în stilul anilor ’80, dar folosind nuanţe deschise, perlate, în culorile Atlantidei.

Tendinţa a fost aplicată mai întâi de François Nars pentru show-ul Marc Jacobs T/I 2009-2010 şi transformată de celebrul make up artist într-o gamă nouă de produse de machiaj pe această temă.
Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"
Au urmat restul mărcilor de cosmetice de lux care au lansat pentru 2010 game noi în culori uluitoare: fuchsia, roz bonbon, albastru deschis şi albastru indigo, pasteluri şi nuanţe de galben şi auriu.

Tibi şi Threeasfour sunt două case de modă din New York care au prezentat colecţiile pentru primăvară-vară 2010 completate de machiajul foarte creativ şi plin de culoare aplicat modelelor.
Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"
Combinaţiile de două culori complementare în cele două colţuri ale ochiului poate da naştere unui machiaj care te va scoate din anonimat.

O tentă de galben sau auriu pe arcada sprâncenei, alături de roz sau albastru pentru pleoape şi un creion de ochi bleu ciel pentru pleoapa inferioară, toate aceste mici accente au ca rezultat o imagine primăvăratică desprinsă parcă din poveştile cu zâne.

Ponturi de machiaj:


Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"–    Foloseşte concealer pentru a lumina zona ochilor înainte de a aplica baza de machiaj şi fardul de pleoape sau un eyeliner într-o culoare greu de trecut cu vederea. Încearcă Perfect Stay Concealer de la Astor, la preţul de 22 de lei.

–    Alege culori cât mai deschise care să învioreze culoarea ochilor tăi Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"prin contrast. Încearcă setul de machiaj Color Appeal Trio Pro de la L’Oreal la preţul de 49,99 lei.

–    Gama de creioane de ochi Soft Khol Kajal Pencils de la Rimmel London îţi oferă nenumărate culori neon pentru a îţi contura un stil de machiaj pentru primăvară, la preţul de 12,99.

Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"–    Pentru a obţine efectul de gene false aproape pictural pe care îl observăm în tendinţe îţi recomandăm noul rimel de gene Volum’Express Falsies de la Maybelline New York, 27,99 lei.

–    Pentru a păstra o limită decentă a machiajului ales de tine nu folosi mai mult de trei nuanţe apropiate sau complementare pentru a contura ochii în stilurile de mai sus.

Încă un pont: în aceeaşi gamă creativă se înscrie şi trendul lansat de Karl Lagerfeld pentru Chanel, tatuajele semipermanente aplicate aproape de încheieturile modelelor.

Acestea sunt stilizări ale unor motive de primăvară, florale, care includ şi logo-ul Chanel în compoziţia lor. Ele vor fi vândute în magazinele Chanel şi Selfridges la preţuri începând cu 50 de euro şi sunt deja pe lista fiecărei devoratoare de modă.
Machiajul primăverii, inspirat de "Avatar"
Urmăreşte mai jos un alt tutorial video din care poţi învăţa cum să realizezi un stil de machiaj care foloseşte auriu şi albastru pentru a crea un efect de machiaj inspirat din „Avatar”!



Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter