Cum să te îmbraci dacă ești prea slabă

De Consuela Stratulat, pe

Femeile slabe au impresia că pot purta orice, însă nu toate hainele li se potrivesc. Vezi ce să porți și ce să eviți dacă ești prea slabă.
Multe haine arată perfect pe siluetele slabe, însă altele ar trebui evitate. Dacă ești slabă, cel mai probabil îți lipsesc formele, așa că ai nevoie de haine care să îți dea volum. Topurile și rochiile cu peplum îți vor sculpta frumos corpul. În privința pantalonilor, cei evazați nu ar trebui să îți lipsească din garderobă, dar la fel de bine vor arăta și cei skinny. Ai grijă, însă, să porți un top care să îți dea volum în partea superioară.

Imprimeurile potrivite pentru femeile slabe

Dacă ești slabă, dungile orizontale vor da impresia că ai câteva kilograme în plus. La fel de eficiente sunt și hainele cu imprimeuri mici, pentru că vor adăuga volum siluetei tale.
Când ești prea slabă, trebuie să fii atentă și la materialele pe care le porți. Alege-le pe cele cu aplicații și detalii care creează impresia de curbe.

Accesoriile potrivite pentru femeile slabe

Curelele ar trebui să fie accesoriile tale preferate. Atât cele subțiri, cât și cele groase vor da impresia unei siluete cu forme, dacă le porți perste rochii sau bluze ușor largi, pentru că vei scoate în evidență talia ta subțire.

Trucuri de care să ții cont dacă ești prea slabă

Dacă ești prea slabă, nu vei arăta deloc bine în haine largi sau un pic mai mari decât mărimea ta. Ai întotdeauna grijă să alegi piese vestimentare care ți se potrivesc perfect.
Evită rochiile și fustele prea evazate, pentru că îți vor face picioarele să arate foarte slabe. Optează, în schimb, pentru modele mulate, care îți vor scoate silueta în evidență.
Pantalonii și fustele cu talie înaltă sunt potrivite siluetei tale, pentru că adaugă volum în șolduri.
Dacă nu ai forme, evită topurile decoltate și cele fără bretele, care ar putea atrage atenția asupra umerilor foarte slabi.
Foto Shutterstock.
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter