Ce culori să porți în funcție de nuanța tenului

De Consuela Stratulat, pe

Ți s-a întâmplat vreodată să îmbraci o bluză care ți-a lumina deodată fața sau, dimpotrivă, te-a făcut să pari obosită? Aceste schimbări nu au legătură cu modelul, ci mai degrabă cu nuanța hainei. Dacă știi ce culori te avantajează, orice ținută va arăta perfect pe tine.
Tenul tău poate avea o culoare rece, cu nuanțe de roz, roșu sau albăstrui, culoare caldă, cu nuanțe de galben, piersică ori auriu, sau culoare neutră, cu nuanțe calde și reci. Dacă ești confuză, există câteva metode simple, care te vor ajuta să afli unde te încadrezi.
Verifică nuanța venelor de pe brațe. Sunt albastre sau verzi? Dacă bat spre albastru, pielea ta are nuanțe reci, iar dacă sunt spre verde, nuanțe calde.
Te avantajează bijuteriile argintii sau aurii? De obicei, pielea în nuanțe reci este mai bine pusă în valoare de argintiu, iar nuanțele calde sunt scose în evidență de auriu.
Află ce culori neutre ți se potrivesc. Pielea, ochii și fața ta arată mai bine în alb și negru sau în nuanțe de ivoriu, alb-murdar și maro? Alb și negru arată bine pe o piele în nuanțe reci, în timp ce ivoriu și maro sunt potrivite pentru tenul în nuanțe calde.
Culoarea naturală a părului și a ochilor te poate ajută să afli ce nuanțe ar trebui să porți. Femeile care au pielea în nuanțe reci au, de obicei, ochi albaștri sau verzi și părul blond, maro sau negru. Cele cu tenul în nuanțe calde au ochi căprui și păr blond-căpșună, roșcat, maro sau negru. Podoaba lor capilară are, de obicei, nuanțe de auriu, roșcat, portocaliu sau galben.
Soarele îți transformă pielea într-un maro-auriu sau în roz? Pielea în nuanțe reci se arde la soare și va căpăta o nuanță de roz.
Uită-te la vedete! Câteva celebrități au nuanțe reci ale tenului: Scarlett Johansson, Anne Hathaway, Lucy Liu, Cameron Diaz și Cara Delevigne. Jennifer Lopez, Nicole Kidman, Jessica Alba, Rachel Bilson, Beyonce sau Jennifer Aniston, însă, au pielea în nuanțe calde.
Găsește culorile care te avantajează. Anumite culori ți se potrivesc, indiferent de nuanța tenului. Dacă pielea ta este în nuanțe calde, poartă galben, portocaliu, maro, verde-gălbui, ivoriu și roșu, iar dacă ai un ten în nuanțe reci, vei arăta cel mai bine în albastru, verde, roz, mov, verde-albăstrui sau magenta.
Vezi în galeria foto ce culori poartă vedetele, în funcție de nuanța pielii.
 
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter