Vrei un păr irezistibil? Iată ce ai de făcut!

De Revista Unica, pe

Părul sănătos este pe lista dorinţelor oricărei femei, însă nu dispera dacă al tău are nevoie de ajutor. Părul delicat poate deveni sexy, dacă înveţi să-l îngrijeşti.
Totul începe cu anii copilăriei, când numai razele soarelui îţi ating părul. Urmează perioada când nu trece o zi fără să foloseşti uscătorul sau ondulatorul şi nici lună fără colorarea părului. Când ajungi la 25 de ani, părul tău poate fi mai dependent de chimicale decât cel al unui star rock (nu dăm nume). Chiar te mai miră faptul că părul tău nu are un aspect plin de vitalitate?

Minimizează cele şapte păcate

Nimeni nu-i perfect, însă dacă îţi doreşti cu adevărat, să-ţi recapeţi sănătatea păru-lui, cu siguranţă te poţi stăpâni de la săvârşirea acestor „păcate“:
1 Supraexpunerea la elemente precum  poluarea sau fumul de ţigară, la fel ca şi la soare, sarea din mare şi clorul din piscină, pot influenţa negativ structura şi culoarea părului.
2 Perfect coafat, dar necăjit. Uscarea, îndreptarea sau ondularea pot avea efecte nedorite, dacă nu-ţi protejezi părul. Căldura aparatelor de coafat conduce la subţierea firului de păr până când acesta devine fragil şi se rupe.
3 Dieta săracă. Părul este un bun ba-rometru al sănătăţii. Efectele unei diete sărace se vor observa mai întâi pe piele şi păr (chiar şi pe pielea capului), aşadar, dacă vrei ca părul tău să strălucească, ceea ce mănânci chiar contează.
4 Îngrijeşte-l cu drag. Dacă treci o perie, fără răbdare, prin părul încâl-cit, dacă dormi cu părul înnodat cum l-ai avut la petrecere sau dacă uiţi să aplici o mască nutritivă o dată pe lună, atunci fiecare zi va deveni nefastă pentru părul tău. Tratează-l ca pe un pulover scump, din cel mai bun caşmir, şi, cât de curând, vei culege roadele.
5 Relaxează-te. Stresul produce pagube asupra părului şi scalpului, de la mătreaţă, fire albe, până la subţierea firelor. Şase din zece bărbaţi şi cinci din zece femei se confruntă cu mătreaţa, iar 60% dintre oameni suferă de diferite afecţiuni ale pielii capului, arată un studiu Unilever Global privind obiceiurile şi atitudinile. Foloseşte şampoane cu vitamine şi minerale, care hrănesc pielea capului în profunzime.
6 Exces de chimicale = un plus de îngrijire. Permanentul şi colorarea rup legăturile de cheratină ale părului, lăsându-l slăbit şi vulnerabil în calea deteriorării. Dacă ai parte lunar de aceste tratamente, îngrijeşte-ţi părul cu măşti speciale pentru hrănire intensivă.
7 Nu-l cureţi corect. Alege produse de calitate, întotdeauna potrivite nevoilor părului tău şi spală-l cu răbdare. Piaptănă-l înainte – vor rămâne mai  puţine noduri de descurcat când părul este ud şi sensibil. Foloseşte apă caldă, nu fierbinte, pentru că aceasta din urmă va suprastimula secreţia de sebum,  lăsând scalpul şi rădăcinile grase. Spală părul ori de câte ori simţi nevoia şi nu uita: pentru a îndepărta toată murdăria, şamponează-l neapărat de două ori.

CÂT DE SĂNĂTOS AI PĂRUL?

Cu excepţia cazului când vârfurile părului tău sunt despicate şi fragile vizibil, se poate să nu realizezi cât de deteriorat ai părul, aşa că fă un test.
– Ia un fir de păr uscat şi prinde-l între degete, pentru a-i testa factorul de elasticitate. Dacă se rupe de la mai puţin de 30% din lungimea sa faţă de rădăcină înseamnă că nu este bine hrănit şi sănătos.
– De asemenea, poţi testa şi rezistenţa rădăcinilor, prinzând între degete o şuviţă groasă de păr. Dacă îţi rămân în palmă zece sau mai multe fire, poate fi semnul stresului sau al unui scalp cu probleme.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter