3 trucuri de frumuseţe la îndemâna oricui de la Catherine Zeta-Jones

De Geo Berciu, pe

La cei 45 de ani pe care îi are, actriţa galeză Catherine Zeta-Jones arată incredibil, iar acest fapt se datoraeză, susţine ea, şi trucurilor de frumuseţe de care se folosește şi care sunt realizate acsaă.

Unul dintre secretele de frumuseţe ale actriţei Catherine Zeta-Jones este faptul că îşi răsfaţă podoaba capilară cu bere şi miere. Berea este bogată în minerale şi vitamina B şi, aplicată pe păr, are rolul de a revigora şi hrăni firul de păr de la rădăcină. „Miros ca un butoi cu alcool după aceea, dar e foarte sănătos. Acest lucru nu face decât să-ţi reîmprospăteze părul, făcându-l să arate mai strălucitor ca niciodată”, spune vedeta. Un alt produs folosit de vedetă pentru păr este şi uleiul de castor (uleiul de ricin), despre care se ştie că aduce părului îmbunătăţiri vizibile.
3 trucuri de frumuseţe la îndemâna oricui de la Catherine Zeta-Jones

Cât despre dantura ei impecabilă, actriţa dezvăluie că mănâncă anumite fructe ca să o păstreze albă şi frumoasă. “Îmi place să mănânc câte un măr după fiecare masă, doar pentru a-mi curăţa dinţii. Întotdeauna arată stralucitori după aceea. O altă variantă, la fel de bună, sunt căpşunile”, a dezvăluit ea într-un interviu. Sucul din pulpa lor conţine acid malic, care acţionează ca un astringent şi poate ameliora culoarea dinţilor. Reţeta e simplă: se iau câtvea căpşuni, se zdrobesc şi se amestecă apoi cu bicarbonat de sodiu. Cu acest amestec se freacă dantura, iar rezultatul e vizibil încă după prima încercare.
3 trucuri de frumuseţe la îndemâna oricui de la Catherine Zeta-Jones

Când vine vorba despre metode de răsfăţ natural, nici pielea nu este uitată. „Pentru hidratarea si exfolierea pielii de pe corp, îmi face foarte bine amestecul de sare cu miere. După ce-l speli, pielea arată grozav!”, a mai mărturisit Catherine Zeta-Jones.
3 trucuri de frumuseţe la îndemâna oricui de la Catherine Zeta-Jones
(Foto: Instagram, Hepta, Northfoto)

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter