Ce spun femeile despre sânii lor?

De Unica.ro, pe

Bărbaţii îi adoră. Mari, mijlocii sau mici, îşi găsesc de lucru cu ei. Dar femeilor ce şi cum le place?
Spune-mi ce formă de sâni ai ca să-ţi spun cine eşti – zice o vorbă inventată de scriitorii de literatură pe internet. Care mai de care se grăbesc să te convingă că, dacă ai sânii în formă de lămâie eşti mai prietenoasă şi mai bună la pat decât dacă îi ai ca merele. Iar dacă eşti fericita posesoare a unor „pepeni, n-ai nicio treabă cu sexul, în pofida aparenţelor! Se prea poate ca forma sânilor să spună ceva despre înzestrările sexuale, de vreme ce există o legătură strânsă între ei şi uter. Însă fiecare femeie este unică şi, cum toată lumea ştie, mereu schimbătoare. Ca regulă generală, sânii mai mici se excită mai uşor şi sunt mai sensibili decât cei mari. Dar posesoarele de sâni mari se declară şi ele extrem de tactile, după cum vei vedea.

Bine conturaţi

„Chiar dacă nu sunt mari, nu am avut niciodată complexe referitoare la sânii mei. Îmi place că au forma adolescentină şi probabil nu vor fi niciodată lăsaţi – ne spune Ioana, de 25 de ani. Într-adevăr, sunt foarte sensibili. Sfârcurile devin erecte de plăcere la cea mai mică atingere a iubitului meu. Dar e important ca aceasta să fie tandră, uşoară. Am cunoscut la un moment dat un bărbat căruia îi plăcea să fie muşcat tare de sfârcuri, n-am înţeles niciodată de ce. Din punctul meu de vedere, oricât de excitată aş fi, nu aş suporta o asemenea manevră. La fel şi strânsul sfârcurilor între degete sau frământatul brutal. Un bărbat adevărat ar trebui să ştie că e suficientă o atingere pentru a obţine ceea ce doreşte. Sânii mei sunt foarte sensibili la iubire şi au nevoie de atenţie, pentru că în definitiv ei definesc o mare parte din feminitatea mea. „Îmi place să-mi lipesc sânii de pieptul gol al iubitului meu, e o senzaţie foarte erotică şi în acelaşi timp împlinitoare. Numai când mă gândesc mă umplu de fiori.” „Dacă există deja o stare de intimitate între noi, nu contează cu ce gest începe să mă alinte, depinde de atitudinea cu care o face. Dar dacă e un iubit nou şi suntem la prima întâlnire, nu mi-ar plăcea să-mi pună mână pe sâni dintr-o dată.

Rotunzi, jucăuşi

Aşa îşi descrie în două cuvinte sânii Laura, de 27 de ani. Ai ei sunt potriviţi şi e mulţumită de ei. „Îmi place forma lor plină şi jucăuşenia pe care o transmit, rotunjimea lor. În privinţa asta, şi eu,şi iubitul meu avem aceeaşi părere. Dacă ar fi să spun o mişcare pe care îmi place cel mai mult să o facă, este atingerea uşoară, cu buzele. Nu-mi place să mă prindă brusc de sfârcuri cu degetele, prefer mai întâi uşor, cu palma căuş. Am sfârcurile extrem de sensibile, devin erecte imediat. Iar senzaţia poate fi foarte erotică chiar şi dacă fac duş. Cu atât mai bine dacă apa nu e prea fierbinte… Pasiunea dezlănţuită cu muşcături şi strângeri brutale nu mă încântă deloc, chiar dimpotrivă! Dacă vrei să mă faci să-mi pierd tot cheful de amor, n-ai decât să faci aşa! Şi dacă am spus că am sânii foarte sensibili, asta nu înseamnă că e valabil pentru oricine. Dacă altcineva încearcă acelaşi gest pe care îl face iubitul meu, poate să obţină exact efectul contrar!

Mari, grei, plini de nuri

Nicole are 32 de ani şi are nişte sâni „monumentali. E o fire deschisă şi fără complexe, a râs tot timpul discuţiei în care încercam să scot de la ea amănunte intime. Întradevăr, având sânii atât de mari, e greu să scapi de privirile insistente ale bărbaţilor. Orice bluziţă un pic decoltată îi face să alunece inevitabil cu ochii în decolteul meu. Dar m-am obişnuit… O întreb despre prejudecata că sânii mari se „aprind mai greu. Nu-i adevărat că se aprind greu, se aprind imediat dacă ştii cum să-i atingi. Sunt foarte sensibili, iar când sunt atinşi cu afecţiune, răspund prompt cu o mare de senzaţii în tot corpul. Pot să ajung până la orgasm atunci când iubitul meu mă mângâie mai întâi uşor, apoi din ce în ce mai pasional, dar niciodată prea tare. Cred că reacţionează cel mai bine atunci când el se lasă într-un fel furat de ei şi începe să-i simtă. De fapt, eu simt dorinţa şi plăcerea lui, şi asta se transmite în atingerile de pe sâni, care îi face să devină foarte receptivi. În privinţa sfârcurilor, însă, cele mari devin erecte mai greu decât cele mici. „Ale mele, spune Nicole, nu se trezesc atât de uşor la atingeri. Trebuie să fii foarte priceput ca să nu-mi provoci reacţia adversă. „Problema femeilor cu sânii foarte mari este că bărbaţii se aruncă, pur şi simplu asupra lor, ca şi când ar suferi o regresie la starea de sugari. În delirul lor, uită că între timp au şi dinţi, şi barbă ţepoasă, şi muşchi lucraţi la sală de două ori pe săptămână! Nu suport să fiu muşcată puternic sau zgâriată şi nu-mi place nici frământatul frenetic. Frământatul mai merge, dar numai după un preludiu lung, ca la carte!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter