Beneficiile periajului uscat al pielii

De Consuela Stratulat, pe

Orice spa are în program și ședințe de periaj uscat al pielii, care presupun exfolierea suprafeței corpului cu o perie. Chiar dacă procedura pare departe de răsfăț, specialiștii spun că are efecte miraculoase asupra pielii, exfoliind-o și reducând aspectul de coajă de portocală. Află ce înseamnă, de fapt, periajul uscat al pielii și ce beneficii îți aduce.
Periajul uscat funcționează ca orice alt exfoliant: înlătură celulele moarte de pe piele, îi îmbunătățește aspectul, iar hidratarea devine mai eficientă după un astfel de procedeu.
Periajul uscat al pielii este asemănător cu masajul. Mișcările vor ajuta lichidul limfatic să se mute spre nodulii limfatici, iar excesul să fie eliminat. Corpul tău face acest lucru în mod natural, dar periajul uscat grăbește procesul și intensifică circulația, transportând sânge oxigenat spre piele și alte organe.

Periajul uscat reduce celulita

Periajul uscata ajută la eliminarea toxinelor, iar specialiștii susțin că poate înlătura aspectul de coajă de portocală.  Modul în care acționează este simplu: prin exfoliere, sunt îndepărtate toxinele stagnante, care descompun țesutul conjunctiv și duc la apariția celulitei.
Chiar dacă nu există dovezi clare că periajul uscat poate înlătura celulita pentru totdeauna, aspectul său va fi îmbunătățit imediat după acest procedeu.

Cum se face periajul uscat

Pentru început, ai nevoie de o perie de exfoliere, pe care o găsești la orice magazin cu produse cosmetice. Caută una aspră, pentru ca procesul să fie eficient. Un mâner lung este, de asemenea, recomandat, pentru că te va ajuta să masezi zonele greu accesibile.
Periajul uscat îți stimulează corpul și îți dă energie, așa că cel mai bine este să îl faci dimineața, înainte să intri la duș, dar poți alege orice moment al zilei. Începi procesul de la picioare, apoi talie, spate și piept. Închei periajul cu mâinile și subrațul. Urmează, apoi, dușul. Pentru că vei avea porii deschiși, orice tratament pe care îl vei aplica va fi mai eficient. După duș, folosește o cremă hidratantă, iar pielea ar trebui să se simtă moale și catifelată.
Poți testa dacă procesul te-a ajutat să elimini toxinele. Șterge-ți corpul cu o cârpă uscată, imediat după periaj, iar bucata de material las-o într-o pungă sigilată pentru câteva zile. Mirosul pe care îl va căpăta te va convinge că toxinele au fost eliberate.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter