Soso, câștigătorul Big Brother, e medic în Germania și luptă împotriva SARS-CoV-2: „Mă tem că o să iau virusul”

De Unica.ro, pe

Sorin Fișteag (39 ani), cunoscut drept Soso, a fost marele câștigător al primului sezon al emisiunii „Big Brother”. Acum, Soso lucrează în Germania, în orașul Moers, ca medic primar în Unitatea de primiri urgențe la spitalul Bethany, un spital de referință în domeniul pneumologiei.

Soso face tot posibilul pentru a-și ajuta pacienții și chiar dacă ia toate măsurile de precauție împotriva COVID-19, este perfect conștient că se poate infecta cu noul coronavirus în orice moment.

„Da. Îmi este teamă că o să iau virusul și o să îi îmbolnăvesc pe cei din jurul meu. Îmi este teamă că se va îmbolnăvi echipa din spital. Dar nici pompierul nu stă în fața unei case ce arde și se gândește că îi este frică de foc, ci face tot posibilul să limiteze daunele”, a spus Soso, într-un interviu pentru monicaradulescu.eu.

Soso a povestit că în spitalul în care lucrează s-a reușit o separare a persoanelor cu COVID-19 de restul pacienților.

Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI

„La ora actuală, fiind cumva liniştea dinaintea furtunii, cum zicem noi, am un program absolut normal, de la 8-17. Dacă putem, ne mai luăm şi câteva ore libere, tocmai pentru a economisi puterile pentru vremurile grele ce ne aşteaptă. La spital, am reuşit să separăm complet COVID-19 de restul pacienţilor în aşa fel încât triajul celor suspecţi de coronavirus se face într-un cort aflat în curtea spitalului şi de acolo sunt trimişi în unitatea de primiri urgenţe doar cazurile grave. În cort se prezintă zilnic cam 40-60 de oameni, mulţi trimişi de medicii de familie doar pentru probe. Cam 2-3 rămân internaţi. Avem un număr constant – câţi internam, atâţia externam. Am avut mulţi tineri cu dispnee severă, i-am tratat pe secţie cu supraveghere şi s-au recuperat foarte bine. În acest moment, avem un singur caz grav intubat pe AŢI, dar îi merge foarte bine. E un om mai în vârstă cu multe comorbiditati”, a adăugat bărbatul.

Până acum, în Germania au fost confirmate peste 265 mii de persoane infectate cu noul coronavirus, iar peste 9.400 au decedat din cauza COVID-19.

Sursa foto – Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter