Uite cum arată Titanic II! Ar putea pleca în prima sa călătorie în 2022

De Ioana Tătaru, pe Ultimul update Miercuri, 24 octombrie 2018, 17:23
Titanic II, replică a Titanicului, ar putea face prima sa călătorie în 2022. Pachebotul de lux va face prima călătorie cu aproximativ 2.400 de pasageri la bord şi 900 de membri ai echipajului, scrie CNN.

Titanic II va fi dotat cu un număr suficient de bărci şi veste de salvare şi alte elemente moderne, pentru siguranţa pasagerilor. Acesta va pleca din Dubai şi, după o călătorie de două săptămâni, ar trebui să ajungă în Marea Britanie. De acolo, va avea acelaşi traseu ca nava originală, care ar fi trebuit să ajungă la New York.

Replica Titanicului va costa 500 de milioane de dolari

Nava va reface călătoria originală, ducând pasageri de la Southhampton la New York, dar apoi va călători pe glob, inspirând şi încântând lumea”, a declarat preşedintele Blue Star Line, Clive Palmer, om de afaceri și politician australian. Palmer a anunțat în septembrie că proiectul a fost reluat, după o dispută financiară cu guvernul chinez care a oprit dezvoltarea lui în 2015. Nu au fost făcute publice informaţii despre preţurile biletelor şi nici despre momentul în care acestea vor fi disponibile.

În anul 1912, Titanicul, cel mai mare pachebot din lume, s-a scufundat în apele Oceanului Atlantic, după ce a fost lovit de un aisberg, tragedia soldându-se cu moartea a peste 1.500 de persoane.  Tragedia de pe Titanic a fost ecranizată în numeroase variante, dar cea mai cunoscută rămâne producția lui James Cameron, din 1999, laureată cu 11 premii Oscar.

Citește și: „Cum arată acum actorul Billy Zane, rivalul lui Jack, din Titanic” 

„Adele a împlinit 30 de ani și a petrecut ca pe Titanic”

Sursă video: Youtube.com

Sursă foto: Shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter