Cine vrea să îşi trateze dependenţa de shopping?

De Flavia Jurca, pe

Pentru noi încă este un hobby şi o modalitate de relaxare, în timp ce pentru sociologi a devenit un nou tip de dependenţă, la fel de periculos ca altele cunoscute înainte.
Deşi s-ar spune că este criză şi scade consumul, magazinele sunt parcă mai pline ca înainte.

Ca orice dependenţă, este foarte greu să scapi de ea şi îşi iţeşte capul hâd atunci când eşti cât mai vulnerabilă. De exemplu, acum, când banii sunt un subiect sensibil pentru majoritatea românilor.

Dependenţa de shopping nu are limite socioeconomice, putând să afecteze atât persoanele putred de bogate, cât şi şomerii. Deşi ne putem gândi că cineva cu resurse nelimitate nu va fi afectat de această dependenţă, consecinţele sunt mult mai grave atunci când limita soldului de la card nu este o piedică, dependenţa luând proporţii şi scăpând de sub control.

Gândeşte-te la Michael Jackson sau Nicholas Cage, ambii posesori ai unor averi fabuloase şi care au reuşit să ajungă totuşi la sapă de lemn.

Dacă ai o problemă legată de cheltuirea cu nemiluita a banilor la cumpărături, s-ar putea ca următoarele soluţii să te ajute:

1. Înţelege cu ce fenomen ai de-a face. Mulţi dependenţi de cumpărături au în dulapuri lucruri pe care nu le folosesc niciodată şi care au încă eticheta de la magazin ataşată. De asemenea, ei nu vorbesc despre dependenţa lor, minimalizând-o în ochii lor şi ai celor din jur.

2. Cunoaşte-te. De ce îţi place shoppingul?
Pentru satisfacţia de a „păcăli piaţa” găsind lucruri fantastice la reduceri? Îţi place „vânătoarea” după un produs anume? Ai o pasiune pentru o anumită categorie de bunuri, cum ar fi pantofii sau gadgeturile? Sigur, asta nu înseamnă că eşti dependentă, dar te va ajuta să corectezi o eventuală problemă cu cheltuirea fără limite.

3. Cum te simţi la shopping? Recurgi la terapia prin cumpărături atunci când ai o zi proastă, pentru a alunga anxietatea sau singurătatea?  Acesta este un indiciu clar că există o problemă care nu se poate trata cu bonuri fiscale.

4. Cât timp petreci la shopping? Dacă este preocuparea ta „by default”, nu ar fi rău să pui pe hârtie lucrurile şi activităţile la care renunţi ca să mergi la shopping şi pe care ai avea timp să le faci dacă nu ai fi plecată prin magazine. Când shoppingul se substituie şi altor părţi ale vieţii, este cazul să îţi autoimpui nişte limite.

Poţi să te implici în activităţi care presupun să îi ajuţi pe ceilalţi sau să investeşti în tine la alt  nivel decât haine şi cosmetice: mergi la un curs de specializare sau la yoga/fitness/pilates.

5. Ţine-te la distanţă de tentaţii! Aruncă broşurile din cutia de poştă, nu te uita la teleshopping şi nu mai bate mall-urile şi marile centre de cumpărături, iar când trebuie să o faci, mergi la cumpărături cu o listă.

De asemenea, renunţă la mersul în hypermarket ca activitate de weekend. recent, s-a introdus taxa de parcare la unele hypermarketuri, iar numărul celor care le populau a scăzut vizibil deoarece mulţi români sunt obişnuiţi să îşi petreacă sâmbăta în hypermarket, chiar dacă nu cumpără nimic (unii dintre ei îşi aduc copii ca la cofetărie, lăsându-i să consume produse de pe rafturi şi să le lase acolo, desfăcute, dar asta e o altă discuţie).

6. Pune totul pe hârtie. Trece într-un carneţel ce ai cumpărat în acea zi şi ce ai simţit legat de noua achiziţie. În timp, acest obicei te va ajuta să identifici cauzele ascunse ale cheltuielilor peste limită.

7. Cere ajutor. Dacă simţi că ai o problemă care ţi-a scăpat de nsub control, nu e nicio ruşine să ceri ajutor, chiar dacă este ceva care ar putea fi considerat frivol. Poţi să îi vorbeşti celei mai bune prietene despre problema ta li să o rogi să te însoţească la cumpărături şi să îţi atragă atenţia când te abaţi de la listă. Dacă totuşi simţi că ai nevoie de ceva mai mult, adresează-te unui psihoterapeut.

Acesta nu îţi va minimaliza temerile şi te va asculta, iar împreună veţi găsi o cale prin care tu să îţi recapeţi plăcerea de a face cumpărături fără grija că te vei ruina.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter