Tradiții și superstiții de Rusalii

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 01 iunie 2017, 18:03
Duminică, 4 iunie, prăznuim Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, sărbătoarea creștină care comemorează pogorârea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos și se celebrează anual la 50 de zile după Înviere. Îți dăm o serie de tradiții și superstiții de Rusalii, de care trebuie să ții cont.

Anul acesta, a doua zi de Rusalii este liberă, fiind marcată de luni, 5 iunie, când este Lunea Sfântului Duh.

Această sărbătoare este plină de tradiții și superstiții și se ține diferit, în funcție de fiecare regiune a țării. Astfel, în Moldova și Transilvania creștinii sărbătoresc Rusaliile timp de 3 zile, în Muntenia și Oltenia,  Rusaliile se întind pe o perioadă de 7 zile, iar în Banat 8 zile.

Ce sunt Rusaliile

Atunci când s-au împlinit 50 de zile de la Înălțare, s-a auzit un tunet care a străbătut mulțimea adunată la Ierusalim din toată lumea. Duhul Sfânt s-a văzut în chip de limbi de foc, pogorând nu numai peste cei 12 apostoli, ci și peste cei 70 de ucenici. Apostolii au început să vorbească în tote limbile pământului și să se înțeleagă între ei, iar mulțimea a crezut că au înnebunit. Atunci, Sfântul Apostol Petru a vorbit în mijlocul mulțimii, iar 3.000 de oameni s-au convertit la creștinism. Se crede astfel că Rusaliile reprezintă sărbătoarea întemeierii Bisericii Creștine, iar cei 3.000 de oameni au alăcătuit prima comunitate creștină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu.

În tradiţia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe fantastice, malefice, asemănătoare ielelor, care umblă prin văzduh începând cu ziua de Strat de Rusalii (miercuri, a 25-a zi după Paşti) şi provoacă mult rău oamenilor: îi schimonosesc şi îi înnebunesc pe toţi cei care nu le respectă zilele.

Cel mai probabil, cuvântul „Rusalii” derivă din cuvântul slav „rusalka”, rusalcele fiind spirite ale apei de genul nimfelor, zânelor, demonilor de apă, care erau sărbătoriţi, pentru a fi îmbunaţi, în prima săptămână a lunii iunie. Această tradiţie păgână, pre-creştină s-a transmis şi romanilor, care au denumit rusalka „drăgaică” (drăcoaică, demon). În această săptamână era interzis spălatul, scăldatul, şi în general, îi era interzis unei persoane să se apropie de ape.

Tradiții și superstiții de Rusalii, pe care trebuie să le respecți

În popor se crede că frunzele şi ramurile de tei feresc gospodăriile de fulgere, de grindină şi de duhurile cele rele. Această credinţă populară poate fi întemeiată pe sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, dacă se are în vedere sfinţirea frunzelor cu aghiazmă, ele devenind astfel purtătoare de har.

„Dansul căluşarilor” este un obicei popular legat tot de Rusalii. Se crede că acest dans ritual poate să vindece relele făcute de Rusalii. Se adună cei mai buni dansatori ai satului şi formează o ceată de 13 căluşari. Timp de o lună, ei se leagă cu jurământ că vor juca „Căluşul”. În acest timp, bolnavii caută să se vindece. Cel bolnav se întinde pe pământ, iar căluşarii încep dansul şi săriturile. La un anumit timp, fiecare căluşar sare peste cel bolnav, iar la sfârşit, celui bolnav i se şopteşte la ureche o urare de sănătate.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter